Orice greutate, orice boală, orice suferință - e greutatea Lui Hristos. Să știți că prin taina spovedaniei și a împărtășaniei, că noi ne unim cu Trupul Lui Hristos, cu sângele Lui Hristos, și-atunci, toate greutățile noastre devin greutățile Lui Hristos.

Când L-ai scos pe Dumnezeu din viața ta - întâi mersul la biserică în fiecare duminică, în fiecare sărbătoare... Să nu fim leneși! Vedeți ce face lenea? Nu se premiază. Și pe urmă nu primești harul Duhului Sfânt. Acolo, la biserică auzim: "Pace tuturor..." Vedeți? Pace... să avem pace! "Binecuvântarea Domnului peste voi cu al Său har, cu a Sa iubire de oameni..." Nu-i așa? Acolo te dezleagă de păcate, acolo-ți dă trupul și sângele Domnului Hristos... iar noi ne lenevim să facem toate acestea; și pe urmă, nu numai că stăm acasă, pe urmă mai și judecăm pe ceilalți: "Lasă, că doar nici ăla nu-i mai bun!" Preotul ăla a făcut Liturghia în ziua aia, preotul ăla a dezlegat păcate, poate că a fost și la câteva femei văduve, a ajutat câțiva copii... n-ai de unde să știi lucrul acesta; și nu L-ai judecat pe Hristos până la urmă? Că, până la urmă, Cine l-a îndemnat pe preotul ăla să facă toate lucrurile alea? Oare, nu Hristos? "Și cine vă judecă pe voi, pe Mine Mă judecă; și cine se leapădă de voi, de Mine se leapădă!" Păi, vezi? Mă tem să-L judec pe Hristos, pe slujitorul Lui Hristos; n-am de unde să știu... și de multe ori la mănăstire vin săraci, să știți! Și eu le spun: "Mă, de unde știi că nu-I Hristos?"

Ne apucăm și criticăm: ba că ăla-i puturos, ba că ălălalt e nu știu cum... Nu judecăm! Dacă putem să-i dăm ceva, îi dăm, dacă nu, îl iau în brațe, îl îmbrățișăm... "Du-te cu Dumnezeu și cu Măicuța Domnului, atâta am avut, atâta ți-am dat!" dar măcar îi arătăm dragoste, să nu arătăm ură față de ei.

- Ce face ura pentru sufletul omului?
- Diavolul e urâtor de Dumnezeu și urâtor de oameni. De acolo izvorăște ura...
- Ce se întâmplă cu ființa umană în momentul în care urăște?
- Cade! E în decădere. Ăsta-i semnul când noi vedem că oamenii nu mai merg bine; când urăsc, când dușmănesc, când vorbesc de rău, când nu se mai caută unul pe celălalt, se uită urăt, cu coada ochiului...

Mergem și noi, ne cumpărăm de pe la Kaufland, pe-acolo, știi... și se uită în coș, domnule, să vadă ce ai acolo... Eu nu m-am uitat niciodată, nici nu mă interesează, că doar fiecare își ia ce are el nevoie. Vedeți? Se uită în coșul tău ca să te critice, ca să te judece, dragii mei! Dar el nu știe că eu, ca preot și călugăr, ca și stareț de mănăstire trebuie să fac parastase, că-mi dau oamenii de prin străinătate să le fac parastase că le-a murit mama, tata sau altcineva și nu poate veni, și să simtă că face și el ceva... Și trebuie să mă duc eu - mă duc! Ne ducem, domnule, că ne mână oamenii, că suntem la îndemâna dumnealor. Mă critică, domnule, când vede tot ce iau eu de pe-acolo... cât pot mânca eu de acolo? Plus că noi nu suntem 2-3 călugări aicea, suntem vreo 12 numai noi, cu alții 20 de viețuitori. Plus care mai vin, mai mănâncă lumea, de exemplu într-o duminica mănâncă 50 de oameni la masă, în altă duminică mănâcă 100, în altă duminică 150 - 200 de oameni la masă... noi trebuie să facem mâncare ca să dăm la toată lumea. Că mă critică, că nu mă critică, că mă vorbește de rău, că mă vorbește de bine - nici nu-mi pasă mie de toate lucrurile astea, dar îmi pare rău că dumnealor devin gurile iadului. Mă, stai cuminte! Stai cuminte, că n-ai de unde să știi ce face părintele. Eu acum nu pot să mă spovedesc la toți oamenii de pe drum...

- Cum faceți mereu de aveți zâmbetul pe buze?
- Că nu fac rău. Mă lupt cu răul din mine... Să știți că răutatea din om te face să fii trist. Este? Când te stăpânește patima, păcatul, răutatea - ești trist.

(Părintele arhimandrit Ghelasie Țepeș)