Doamne ajută!

Cea mai importantă parte din noi: SUFLETUL! El trăiește veșnic, dar îl hrănim așa de puțin (prin rugăciune și fapte bune). Este parte din Dumnezeu și totuși căutăm mereu să îl apropiem numai de cele lumești. Este de nelocalizat și foarte unit cu trupul, încât când suferim pierderea cuiva spunem că ne doare. Ce frumos ar fi dacă ne-am da seama să ne îngrijim de suflet mai mult decât o facem pentru trup! Ar fi ca și cum am avea grijă de Însuși Dumnezeu!

Bunătatea noastră se naște și ea din ceva, de undeva, cândva. Să ne aducem aminte când eram mici - e clar că vedeam la părinți această bunătate: mama ne dădea lapte ținându-ne la piept, iar tata cu grijă, când mama era ocupată, ne ținea stângaci, dar cu grijă să nu ne scape și ne acorda atenție, jucându-se cu o prosteală copilăroasă. Apoi rude, prieteni au pus și ei puțin câte puțin umărul prin dragostea lor. Pentru mine, cel mai important moment al bunătății a fost în biserică. Aici nu îi cunoșteam și ei toți se rugau și pentru mine. Deși nu mă știau, erau darnici... și acum îmi aduc aminte că stând în fața catedralei, unde era cineva cu cărți, tânjeam să cumpăr un triod (o carte pentru slujbele bisericești din perioada postului mare) însă, fiind prea scump, nu mi-l permiteam, așa că un domn m-a văzut că tot răsucesc cartea și că dau să plec, a venit cu acea carte la mine, daruindu-mi-o... am simțit această bunătate... logic că mi-au dat lacrimile.  De aici am învățat și eu să ofer bunătate, astfel simți că trăiești!

Vă îmbrățișez, binecuvântaților!

(Părintele Florin Iftimie)