Înlăcrimată ești de-o vreme, Românie,
Tot ce-ai avut frumos s-a vestejit
Copiii tăi s-au depărtat de glie
În care au tot neamul adormit.
 

Plâng satele odată cu bătrânii
Ce-și poarta anii cu amar și jale
S-au risipit în patru zări românii
S-au rătăcit pe o străină cale.

Înlăcrimată țară și îngenuncheată,
Îți strigi feciorii să se-ntoarcă-acasă
Îi strigă voievozii cei de altă dată
Pe-acei ce sunt români și le mai pasă.
 

Ne plânge codrul îngânat de vânturi,
Ne plâng stejarii sub securi străine,
Ne cheamă munții cei păziți de vulturi,
Să le doinească-n bucium n-are cine.

Ne plânge-n sat biserica pustie
Doar îngeri luminoși șoptesc litanii,
Doar ei răspund "Amin!" la Liturghie
Apoi la strană, nevăzuți, citesc cazanii.
 

Lumina Lui Hristos cin' s-o aducă
În noaptea Învierii la morminte?
Voi mai aveți un tată și-o mămucă
Sub lespedea conștiinței adormite?