Dumnezeu doreste foarte tare ca parintii sa fie cinstiti de copiii lor. Pe copiii care-si cinstesc parintii, Dumnezeu îi rasplateste cu mari daruri si cu multe bunatati, în schimb, pe cei care încalca aceasta lege, îi pedepseste cu necazuri mari si cu rele multe.

Cac,i spune Scriptura: „Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, acela sa fie omorât” (Iesirea 21, 17). Iar pentru cei ce-si respecta parintii scrie: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamânt…” (Iesirea 20, 12).

Acestora din urma Dumnezeu le da o rasplata care îndeobste se socoteste a fi un mare dar: batrâneti fericite si zile îndelungate. Celor, însa, care nesocotesc legea respectului datorat parintilor Dumnezeu le da o pedeapsa socotita a fi raul cel mai cumplit, anume moartea prematura, înainte de vreme.

Pe primii îi atrage sa fie iubitori cu parintii fagaduindu-le cinstiri, în timp ce pe ceilalti, chiar si fara voia lor, îi ajuta sa nu-si mai dispretuiasca parintii, facându-i sa se teama de pedeapsa. Cu alte cuvinte, îi face sa devina fii buni, de frica.

Dumnezeu nu porunceste ca fiul care-si loveste parintele sa fie pedepsit cu moartea si nici dupa ce acesta e dus legat la tribunal nu spune sa fie dus si aratat tuturor în piata si apoi scos din oras; aceasta pur si simplu pentru ca tatal însusi îsi duce fiul netrebnic în centrul cetatii; si nici nu trebuie sa arate vreo dovada cuiva, pentru ca oricum îl cred toti. Si pe buna dreptate. Un parinte, care de dragul copilului sau a cheltuit bani si câte si mai câte, nu s-ar fi facut acuzatorul lui daca acesta nu l-ar fi ranit sau nu l-ar fi vatamat foarte tare.

Asadar tatal îsi duce fiul în mijlocul cetatii, cheama tot poporul si anunta de fata cu multimea ce acuzatie îi aduce. Atunci toti cei care-l aud iau câte o piatra si o arunca în fiul care si-a lovit parintele.

Legislatorul nu voieste ca oamenii cetatii sa fie doar martorii pedepsei, ci si participanti la ea. Fiecare, vazându-si mâna dreapta cu care a aruncat piatra în capul fiului sacrileg, va avea un bun prilej sa-si aduca întotdeauna aminte de întâmplare si sa se îndrepte daca e pe cale sa greseasca. Legislatorul ne mai lasa sa întelegem ceva, anume ca cel ce-si jigneste sau îsi raneste parintii nu numai fata de ei a gresit, ci fata de toti oamenii.

De aceea îi cheama pe toti sa ia parte la pedeapsa, ca si cum toti ar fi fost vatamati si loviti; de aceea aduna la un loc tot poporul si toata cetatea, ca sa-i învete si pe cei ce n-au nici o legatura sa se revolte când parintii sunt loviti sau atacati în vreun fel, ca si cum vatamata ar fi întreaga fire omeneasca. Îi învata sa alunge din mijlocul lor un asemenea om, ca pe o boala contagioasa sau o boala de rând. Sa-l alunge nu numai din oras, ci si din lumina vietii. Un asemenea sacrileg este un dusman public, este vrajmasul tuturor oamenilor, al lui Dumnezeu, al firii, al legilor si al vietii pe care noi toti o împartim. Le porunceste tuturor sa ia parte la executie ca si cum ar participa la curatarea cetatii.

(Omilia a IV-a la Facere) Sfantul Ioan Gura de Aur – Extras din „Parinti, copii si cresterea lor”