Când un copil greşeşte, se ceartă, se pedepseşte, dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu am fost copil şi am avut multe curiozităţi, dar mama nu ne-a blestemat niciodată. Acum, cum o supără puţin copilul, mama aruncă vorbe grele asupra lui: „Muri-ai să mori!”, „Săriţ-ar ochii!”, „Să n-ai parte de fericire!”, „Să mori când ţi-o fi lumea mai dragă!”, „Arde-te-ar focul!” sau pur şi simplu îl drăcuie.

După aceea se miră de ce nu o ascultă copiii, de ce copilul e nervos, dar primul vinovat cine-o fi oare, nu mama cu gura ei? Copilul trebuie învăţat să nu greşească, iar dacă a greşit, să ştie să-şi ceară iertare. Mama care-l învaţă credinţa pe copilul ei, are bucurie de pe urma lui. Mama care nu are timp pentru copilul ei, şi-l lasă să crească la întâmplare, are necazuri de pe urma lui. Degeaba cerţi copilul că nu ascultă, dacă în casă vede numai ceartă. În zadar spui să nu bea, dacă tot timpul te-a văzut beat, spui să nu curvească, iar mama şi tata aduc amanţi în casă. Îl cerţi să nu fumeze şi tu ai ţigara-n gură.

Când cereţi de la altul, aveţi grijă mai întâi ce faceţi voi! Părinţii sunt exemplu pentru copiii lor. Dacă în casă e dragoste şi pace şi părinţii fac lucruri frumoase, nici nu mai trebuie să-l înveţi pe copil, că învaţă singur.

(Părintele Ilarion Argatu)