10:15 PM
Cum procedăm atunci când suntem clevetiți sau nedreptățiți pe nedrept

Când suntem clevetiţi sau nedreptăţiţi - fie de către oamenii superficiali, fie de cei vicleni, care au răutate şi strâmbă şi adevărul - dacă putem, este bine să nu dorim să ne îndreptăţim atunci când nedreptatea priveşte numai persoana noastră.

Nici să spunem: "Să le răsplătească Dumnezeu!" pentru că şi aceasta este tot blestem. E bine să-i iertăm din toată inima noastră şi să rugăm pe Dumnezeu să ne întărească, astfel încât să putem ridica greutatea clevetirii şi să continuăm viaţa duhovnicească pe cât putem în ascuns.

Oamenii care au ca tipic să judece şi să osândească pot continua să ne nedreptăţească, deoarece în felul acesta ne pregătesc mereu cununi de aur pentru viaţa cea adevărată.

Fireşte, cei ce sunt aproape de Dumnezeu, niciodată nu pot fi blestemaţi, pentru că nu au răutate, ci numai bunătate şi orice rău ar arunca cineva asupra acestor oameni sfinţiţi, se sfinţeşte, iar ei simt o bucurie mare şi tainică.

(Sfântul cuvios părinte Paisie Aghioritul)

Vizualizări: 3989 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Atunci, sau, cum, procedăm, Kim Myers, Suntem, clevetiți, nedreptățiți, pe, nedrept | Evaluare: 3.0/2

Alte articole

Prețuiți-vă părinții și bucurați-vă de ei cât timp îi mai aveți... regretele sunt tardive apoi...

Dacă oamenii, rudele ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne?

Părintele Cleopa - Mă duc la Hristos! Rugați-vă pentru mine, păcătosul!

SFATURI DUHOVNICEȘTI - Părintele Cleopa

Părintele Ioanichie a fost un suflet care din copilărie a fost ales, chemat de Dumnezeu

Total comentarii : 0
avatar