Zicea Părintele Cleopa: „Cel mai de preţ în această viaţă este să laşi toate şi să-ţi plângi păcatele tale, pentru că cea mai scumpă pentru noi este veşnicia. Deci, trebuie să facem totul ca să n-o pierdem, că atunci degeaba am mai trăit pe pământ!”

Toate lucrurile pe care le făcea Părintele Cleopa erau împodobite cu smerita cugetare. Că zicea: „Să nu spunem niciodată că am pus început bun! Noi nici nu ştim cum arată acel om care a pus început bun. Noi să ne rugăm: "Doamne, ajută-mi ca să pun început bun!”

Altădată, zicea: „Părerea de rău completează fapta pe care nu ai făcut-o. De pildă, tu faci metanii. Cum făceam eu când eram acasă, că mă luam la întrecere cu fraţii mei, care făceau mai multe metanii într-o oră. Eu făceam 500 de metanii într-o oră, dar acum nu mai pot face nici una. Iar tu nu le faci cu mândrie, ci pentru păcatele tale. Şi mie îmi pare rău că nu pot face, şi zic: "Doamne, miluieşte-mă şi pe mine, păcătosul!" Iar Dumnezeu le primeşte pe amândouă la fel.

Odată, s-a dus un frate la spovedanie şi a spus: „Părinte Cleopa, n-am râvnă!” Părintele i-a zis: „N-ai? Smereşte-te! Nimeni nu s-a mântuit că a postit, sau că a făcut altă nevoinţă. Ci spune: "Smeritu-m-am şi m-am mântuit.”

Altădată, l-a rugat un ucenic pe părintele să-l pomenească la rugăciuni. Iar sfinţia sa i-a spus: „Rugăciunea mea este ca fumul lui Cain. Aşa se târăşte pe pământ!”

L-a întrebat odată un frate pe Părintele Cleopa: „Părinte, cum să citesc la Psaltire? Să mă gândesc când citesc că este scrisă ca pentru Proorocul David, sau că este scrisă pentru fiecare din noi, sau cum?” Părintele i-a răspuns: „Să te gândeşti că eşti păcătos...”

Spunea odată Părintele Cleopa: „Diavolul a căzut din mândrie şi de aceea nu poate zice «Iartă-mă!» Aşa şi noi. Când vei vedea că cineva îţi cere iertare, şi tu nu zici: «Dumnezeu să te ierte!» eşti asemenea cu diavolul, care nu poate zice «Iartă-mă!» 

Sau, dacă ai greşit ceva şi nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici «Iartă-mă!» Şi chiar dacă nu eşti vinovat, să nu spui: «Nu vreau să zic "Iartă-mă!" De ce să zic? El este vinovat, nu eu!» De aceea totdeauna să ne smerim”

Extras din "Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria", p. 759-760