9:01 PM
Cuviosul Gherontie - M-o învăţat Maica Domnului ce-i rugăciunea!

Aş dori să spun şi câteva cuvinte despre felul în care se ruga. Starea de rugăciune îl însoţea tot timpul, astfel încât momentul propriu-zis era foarte spontan şi nu ţinea de un program, cu excepţia slujbelor bisericeşti la care participa şi a orei 12 noaptea, când se trezea negreşit. Se trezea brusc, cu cuvintele „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! (Ptu! ptu!)”, şi aşa începea rugăciunea.
Se aşeza întotdeauna în genunchi şi, cu mâinile împreunate sau ridicate, însoţite de gesturi greu de descris în cuvinte, dar pe care toţi care l-am văzut rugându-se le putem recunoaşte, slobozea graiuri şi suspine în care Îl slăvea pe Dumnezeu, mulţumindu-I şi rugându-L pentru sine şi pentru ceilalţi.

 

În timpul rugăciunii, atunci când îşi făcea cruce, uneori ducea mâna doar la frunte şi la piept, continuând semnul crucii complet abia după ce mintea i se desprindea de ceea ce-I adresa Lui Dumnezeu. Pentru sine cerea mereu iertare şi tot felul de virtuţi trupeşti şi sufleteşti, toate încununate de rugăciunea trezviei: „Doamne, şi Te mai prea rog, şi Te mai prea rog, Doamne, caută, află şi vezi viaţa mea şi dacă sunt pe calea rătăcirii vrăjmaşului, Tu întoarce-mă pe calea Ta cea veşnică! Da, Doamne! (şi se lumina la faţă!), că Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, şi Ţie slavă Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin! Amin! Amin!”
 

Uneori, doxologia finală dura mult, fiindcă o tot repeta. Se ruga cu siliri de sine, de ţi se înfiora sufletul şi ţi se rupea inima. Dura mult rugăciunea de la miezul nopţii. Uneori, se întâmpla ca rugăciunea lui să părăsească cuvintele şi să nu mai fie inteligibilă, în sensul că gângurea asemenea unui prunc în braţele mamei sale. Mă depăşea ce vedeam şi auzeam, dar, cu toate acestea, eram într-o pace atât de copleşitoare, încât mă lăsam purtat de atmosfera în care eram învăluit. O astfel de rugăciune era precedată de neputinţa de a mai rosti altceva decât „Doamne!… Doamne!…” sau „Iisuse!… Iisuse!…”, însoţite de suspine.
Într-o zi, găsind un moment prielnic, am încercat să-l întreb despre asta, dar brusc a început să fie preocupat de scamele inexistente de pe covor. După câteva procedee de Aikido, în care l-am forţat să se uite la mine şi să-mi răspundă despre ce-l întrebam, i-am zis întristat: „De ce eşti nemernic şi nu-mi răspunzi la ce te întreb? Tu nu vezi că nu aşa de-aiurea te-ntreb, ci pentru că sunt preot şi am nevoie să ştiu aşa ceva?” 

Atunci m-a privit şi mi-a spus limpede: „Apăi, dragă, la început, când eram la mănăstire, şi eu mă rugam aşa… Da’ aia nu era rugăciune, dragă! După ce ăia, dragă, m-or scos afară şi am început să umblu aşa…,m-o învăţat Maica Domnului ce-i rugăciunea!” 

Şi brusc a intrat iarăşi în „autismul” lui, mutându-şi atenţia la „scamele” de pe covor, pe care le culegea cu multă atenţie.

„Şi cum să nu deznădăjduiesc?” mi-am zis eu…
 

Ieromonah Rafael, Mănăstirea Buna Vestire, Cheile Cibului, judeţul Alba

Vizualizări: 1606 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: ce-i, învăţat, Maica, rugăciunea!, Gherontie - M-o, domnului, Cuviosul | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

Omule, nu băga în seamă vorbele, judecățile, jignirile și răutatea unora...

Diavolul se spală pe mâini de pătimirile noastre

Minunea Sfântului Ierarh Nicolae cu covorul

Monahul Simeon din Muntele Athos răspunde la întrebările existenţiale ale omului

Smerenia este ceea ce-l învață pe om să stea în banca lui și să primească ceea ce i se cuvine

Total comentarii : 0
avatar