9:14 PM
DARUL VINDECĂRII

La cuviosul Ilarion veneau mulţi oameni care sufereau de anumite boli nervoase sau aveau boli sufleteşti care, de obicei, se numesc „stricăciuni". Cuviosul Ilarion era ferm convins că pocăinţa sinceră, iertarea tuturor jignirilor şi împăcarea cu cei potrivnici era cel mai bun medicament pentru bolile sufleteşti. Căci cauza unor asemenea boli cel mai des este duşmănia fără împăcare, dezbinarea familiei şi păcatele grele pentru care nu s-a făcut pocăinţă.
Aceste cauze diferite ale bolnavilor, stareţul le recunoştea fără greutate prin întrebările iscusite pe care i le punea celui bolnav. Prin diferite căi, ştiute numai de el şi, prin ajutorul lui Dumnezeu, îi vindeca cu darul Tainei Pocăinţei. Stareţul îi arăta celui bolnav nu cauza închipuită, ci pe cea adevărată a bolii şi îi trezea conştiinţa, îndemnându-l la pocăinţă şi la întristare, pentru păcatele sale. Dacă bolnavul îi spunea că cineva anume este cauza bolii lui şi că adesea îl chinuie vre-o boală psihică, stareţul Ilarion îl sfătuia atunci să-şi ceară iertare de la acea persoană, dacă mai este în viaţă, iar dacă a murit să se împace cu ea, făcându-i la mormânt o panihidă pentru a se odihni în pace. De asemenea, să o pomenească la proscomidie şi să se roage acasă, făcând pocăinţă şi primind canon şi să pună început bun vieţii. In afară de aceste sfaturi, le mai dădea pentru acasă apă sfinţită, sfântul artos şi untdelemn din candela care ardea la mormintele stareţilor Lev şi Macarie.
Odată, stareţul, contrar obiceiului, a zăbovit mult înainte de a ieşi din hibarca unde spovedise femeile iar afară îl aşteptau mulţi vizitatori, bărbaţi şi femei. Aceştia au mers să afle cu cine stă de vorbă stareţul acolo şi au aflat că în acel moment se găsea la el o femeie bolnavă sufleteşte, care se spovedea. Stareţul a obligat-o să-şi facă semnul crucii şi să-şi mărturisească păcatele, însă ea se împotrivea cu tărie şi nu vroia să Ie spună. Ţipa şi îl ocăra pe stareţ cu cuvinte grosolane şi necuviincioase.
Cuviosul llarion, fără să acorde atenţie chinului ei, s-a străduit să o aducă în deplină cunoştinţă şi să o determine să se pocăiască pentru acel păcat din cauza căruia suferise cumplit. în cele din urmă, după multe eforturi, femeia bolnavă şi-a venit în simţiri, a mărturisit totul, s-a pocăit şi a făgăduit să împlinească tot ce a sfătuit-o stareţul. La plecare, stareţul i-a dat artos sfinţit şi apă sfinţită.
O femeie de 40 de ani, din regiunea Odoevsk, vizitând des mănăstirea, a povestit că în decursul multor ani, a suferit puternic din cauza crizelor care erau însoţite de convulsii, spasme şi ţipete. In stare de criză, ea ţipa neîncetat, se chinuia şi avea o putere nefirească, încât nu puteau s-o ţină decât câţiva bărbaţi. Auzind multe lucruri despre cuviosul llarion, a plecat către el, după ajutor. Şi în acest caz, stareţul a spovedit-o de toate păcatele, în special de cele pentru care nu se pocăise şi astfel, prin puterea binefăcătoare a tainei pocăinţei, ea a primit prin stareţ vindecare completă. Nu a mai avut crize şi s-a făcut sănătoasă şi s-a liniştit, fiind adânc recunoscătoare pentru ajutorul primit. în anul 1877, încă mai trăia şi o cunoşteau personal mulţi fraţi.
Izbăvirea de la sinucidere
Un anume negustor, vânzător din Nijnii- Novgorod, de vârstă mijlocie, neînsurat, suferea de câţiva ani de o boală care nu-i dădea pace. După cum a afirmat el însuşi, avea senzaţia că cineva îi şopteşte la ureche să se sinucidă. Când mergea în apropierea apei, vocea îi şoptea: „De ce să trăieşti mai mult pe lume? Ineacă-te". Dacă vedea un foc, vocea îl îndemna să se arunce în foc. Dacă vedea un cuţit sau vreun alt instrument ascuţit, vocea îl îndemna să se înjunghie, ca şi cum nu mai avea de ce să rămână în lume. Slăbit, istovit, cu ochii duşi în fundul capului din cauza bolii sufleteşti, el a venit împreună cu mama sa la mănăstire. A mers la stareţ şi când a fost întrebat din ce cauză suferă, a explicat că, după convingerea lui, s-a îmbolnăvit din cauză că în copilărie, pe când avea doar doi ani, mama lui l-a blestemat.
Stareţul s-a îngrijit mult timp de el, i-a pus întrebări amănunţite despre ce a considerat că e necesar şi şi-a dat seama că pricina bolii ng este aceea pe care i-o spusese, ci alta. Boala îi fusese trimisă ca pedeapsă pentru părerile greşite pe care le avea cu privire la mama lui. Mama aceluia era o bătrânică bună şi îl iubea foarte mult, dorindu-i tot binele, iar el se gândea că l-a făcut nefericit toată viaţa. Mult timp nu a fost de acord cu părerea stareţului. In cele din urmă, la spovedanie, stareţul, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-a determinat să renunţe la părerea greşită despre blestemul mamei lui şi, în schimb, să se smerească înaintea ei şi cu sentimentul căinţei să o roage să-l ierte pentru că a gândit râu despre ea. Implinind învăţăturile stareţului, s-a învrednicit de primirea Sfintelor Taine şi s-a arătat stareţului înnoit, liniştit şi fericit. Nu mai auzea îndemnurile spre moarte; conştiinţa lui s-a împăcat. Iar sufletul, sfinţit prin tainele pocăinţei şi împărtăşaniei, era cu totul luminos. Inapoindu-se în Nijnii-Novgorod, şi-a continuat viaţa după învăţăturile stareţului.
Un negustor din judeţul Bogorodiţki, gubernia Tulsk, de 35 de ani, suferea de mai mult de doi ani de o boală sufletească: i se părea că toţi îşi bat joc de el şi de activităţile lui şi că anumiţi oameni necunoscuţi îl urmăreau oriunde se ducea şi intenţionau să-i distrugă viaţa. Aceste gânduri nu-i dădeau pace nici ziua, nici noaptea şi de câteva ori i-a venit şi gândul sinuciderii, şi provocând teamă în toată familia sa. După ce sa lăsat convins de mama sa, a mers la mănăstire şi i-a explicat stareţului Ilarion situaţia lui. Stareţul l-a ascultat cu atenţie şi a văzut că are un păcat ascuns pe care nu l-a mărturisit duhovnicului deoarece se îndoia că ar putea fi iertat. Cuviosul l-a convins că nu există păcat care să nu fie iertat de iubirea de oameni a lui Dumnezeu dacă se face pocăinţă pentru el. Negustorul a căpătat prin spovedanie linişte şi primind încuviinţare, de împărtăşire cu Sfintele Taine. După dezlegare, stareţul i-a spus: „Mergi cu Dumnezeu; acum nu te vor mai urmări". Intr-adevăr, aşa a fost. Negustorul s-a însănătoşit complet de acea boală grea.
Vindecarea nebuniei
Un negustor din judeţul Novosilsk avea de doi ani boala nebuniei, care-l necăjea continuu şi îl ducea până la inconştienţă. I se părea că este urmărit din toate părţile, că vor să-l lege şi să-i distrugă viaţa.
De aceea, nu mai era în stare să se ocupe de treburile negustoreşti. A. E., cu privirea rătăcită, fugea cie oameni şi pronunţa cuvinte nesăbuite şi cei ai casei se temeau ca într-o criză de nebunie să nu-şi ia viaţa. Soţia lui era neliniştită mai mult decât toţi ceilalţi din cauza acestei boli şi, în cele din urmă, s-a hotărât să-l ducă la schitul Optina.
Ajunşi la schit, ea i-a explicat stareţului boala bărbatului şi i-a cerut ajutor. Stareţul a vorbit mult cu el şi, din întrebări a înţeles că principala cauză a bolii era duşmănia şi nesupunerea pe care o avea faţă de tatăl său şi pe care o tăinuia în inima lui. Stareţul l-a convins pe A. E. să lase răutatea şi să-i ceară iertare tatălui, arătându-i că numai în acest caz poate să primească ajutorul lui Dumnezeu şi să se izbăvească cie boală. La început bolnavul a fost încăpăţânat, mai mult timp se îndreptăţea pe el, iar pe tatăl său îl învinuia, însă în cele din urmă şi-a recunoscut greşeala şi a împlinit tot ce l-a îndemnat stareţul. Stareţul l-a spovedit, iar bolnavul, după împărtăşirea cu Sfintele Taine a mai stat la schit încă trei zile, după care a plecat acasă la tatăl său, complet sănătos. Acum, în linişte şi pace sufletească, se ocupă în Moscova de treburile lui negustoreşti, mulţumindu-i lui Dumnezeu şi stareţului llarion.
Izbăvirea de frica inconştientă
Fiul unui negustor din oraşul Belev, pe nume P. M., care se ocupa cu comerţul pe lângă tatăl său, suferea mult de mâhnire sufletească.
S-a gândit că suferă de frică inconştientă, pentru că, adesea, lucrurile văzute lui nu i se păreau aşa cum erau ele în realitate. In cele din urmă a început să-i slăbească mintea. Ajungând la schit din îndemnul părinţilor, bolnavul s-a dus la stareţul Ilarion. Stareţul l-a spovedit şi l-a ajutat cu sfaturi. Bolnavul a rămas definitiv la schit din anul 1870, unde a trăit ca monah, deşi înainte nu-şi dorea şi nu avea vreo înclinaţie spre viaţa monahală.
Bolnavii de nervi sau cu alte boli sufleteşti nu sunt singurii care au primit vindecare de la stareţ prin ajutorul lui Dumnezeu; stareţul a ajutat mulţi oameni care se aflau şi în alte situaţii şi împrejurări grele ale vieţii, când cei care veneau la stareţ ajungeau să împlinească cu conştiinţa curată învăţăturile primite de la el.
Izbăvirea de necredinţă
Un student la universitatea din Moscova, moşierul A.P.A. din Tul, a ajuns aproape de totala necredinţă în Dumnezeu. Fiind în trecere pe la schit, a avut convorbiri lungi cu stareţul. Fiind pline de iubire sinceră şi bunătate sufletească, cuvintele stareţului l-au mişcat pe tânăr. El a consimţit şi şi-a recunoscut rătăcirea, a petrecut câteva zile în schit la propunerea stareţului, s-a spovedit, a făcut pocăinţă, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi a plecat la Moscova ca un creştin drept şi evlavios.
Clarviziunea stareţului Ilarion
Mama unei familii evlavioase din gubernia Tul, judeţul Bogorodiţk, T., care respecta adânc sfaturile stareţului - părintelui ei duhovnic, a venit la schit să-i ceară sfatul cu privire la căsătoria fiicei ei. Aceasta era cerută în căsătorie de trei tineri, iar ele au hotărât ca alegerea să se facă după cum va sfătui stareţul. Trei zile au tot mers la stareţ, dorind să audă ce le va spune. Se părea că stareţul alesese deja unul din cei trei tineri, însă în cele trei zile nu le-a arătat hotărârea lui. La întrebarea lor: „Cum ne blagosloviţi, părinte?", a răspuns: „Of, fetiţă, fetiţă! Milă îmi e de tine, însă cum să mă port cu tine? Să mai aşteptăm!". în a patra zi le-a spus: „Uite, fetiţă! Când înoţi, înoţi aşa! Eşti om dacă traversezi apa înot. E clar că lui Dumnezeu aşa îi place."
Din aceste cuvinte ale cuviosului Ilarion se subînţelegea că prin căsătorie tânăra va avea parte de multe necazuri. La început, cuvintele stareţului s-au arătat a fi misterioase, însă, după ce tânăra s-a căsătorit, s-au adeverit. Incă de la început i-a fost foarte greu în familia soţului; a îndurat multe necazuri şi supărări, încât sănătatea ei s-a şubrezit şi a început să slăbească şi sufleteşte. Amintindu-şi cuvintele stareţului, T. s-a întărit cu ele şi a aşteptat ca viaţa ei să se schimbe în bine. Peste trei ani, în cele din urmă, totul s-a schimbat pe neaşteptate: sănătatea ei s-a îndreptat iarăşi şi de atunci şi până azi trăieşte fericită, binecuvântând amintirea stareţului.
Patericul de la Optiiia
Un tânăr dintr-o familie de negustori a rămas văduv după patru ani de căsnicie şi cei apropiaţi au început să peţească o nouă logodnică pentru el. Când fratele lui a plecat la schitul Optina, el l-a rugat să-i ceară stareţului Ilarion binecuvântare pentru a doua căsătorie. Stareţul i-a dat următorul răspuns: „Spune-i fratelui tău să mai aştepte un an, apoi să vină la mine şi mai vedem noi". Tânărul nu şi-a făcut timp să se ducă personal la stareţ, a tot amânat, şi între timp i-au peţit o logodnică. Pentru că nu s-a văzut personal cu stareţul, şi nu a împlinit sfatul pe care l-a primit, căsătorindu-se a doua oară, peste trei săptămâni şi jumătate i-a murit şi a doua soţie. După aceea rudele i-au propus să se gândească la a treia căsătorie. Atunci a mers personal la schit să ia de la stareţ binecuvântare. Stareţul l-a primit cu simpatie şi i-a spus: „De ce nu ai ascultat? Iată cum ţi-a fost în căsătorie". Petrecând câteva zile la schit, tânărul, la spovedanie, şi-a manifestat dorinţa ca, în loc de căsătorie, să intre în monahism. Stareţul l-a întrebat dacă i-a apărut demult această dorinţă. Acela a răspuns: „De câteva ore". Stareţul a răspuns: „Trebuie, mai întâi, să fii pus la încercare câtva timp". După ce a încheiat spovedania, zâmbind, a zis: „Hai, vino, vino, te voi îndruma eu". In scurt timp, tânărul şi-a părăsit familia şi în anul 1865 a intrat în schit unde şi acum trăieşte ca monah.
Nepoata protoiereului catedralei din Belevska, Ivan Vasilievici Glagolev, care era în relaţii bune cu cuvioşii Leonid şi Macarie, şi era binefăcătorul mănăstirii de maici din Belevska de şase ani trăia în mănăstire ca egumena Paulina, împreună cu nepoata ei, monahia M. Slujea la strană pentru că avea o voce plăcută. La un moment dat, două surori din cele care cântau la strană au plecat din Belev la una din mănăstirile din Moscova, iar mai târziu au tras-o cu ele şi pe Maşa. Insă la Moscova n-a avut pace mult timp, conştiinţa ei nu a fost liniştită şi a ajuns la crize de nervi. Câteva surori din Belev i-au cerut stareţului să se roage pentru ea. Stareţul a spus că Dumnezeu o va îndrepta şi se va întoarce la obştea dinainte cu căinţă. Cuvintele stareţului s-au adeverit: în luna iunie a anului 1871 ea s-a întors la mănăstirea Belevska.
Când a venit la Stareţ, în hibarcă era multă lume; a plâns la picioarele stareţului, care a primit-o cu dragoste, ca de obicei, şi i-a zis: „Maşa, eşti încă vie? Slavă Domnului! Cu adevărat rugăciunea maicii egumene a ajuns la Dumnezeu!". Ea i-a spus stareţului: „Milostive părinte, dacă este şi pentru mine, păcătoasa, milă la Dumnezeu, izbăviţi-mă! I'oată nădejdea mea după Dumnezeu este în sfinţia voastră şi în rugăciunile sfinţiei voastre, cărora eu m-am încredinţat demult".
Stareţul a spus: „Milostiv e Domnul! Nu deznădăjdui, ai credinţă şi nădejde; sa aduci numai pocăinţă sincera pentru tot ce ţi-a împovărat conştiinţa şi cu ajutorul lui Dumnezeu să pui început bun!". Stareţul voia fără amânare să se ocupe de sora bolnavă însă, ea a mai făcut o criză. Surorile care erau cu ea, crezând că nu-şi va reveni curând, i-au explicat stareţului că ea are des astfel de crize şi au spus că n-ar fi potrivit ca stareţul să rămână cu ea până în ziua următoare. Insă stareţul, care urmărea criza cu atenţie şi preocupare a hotărât să nu amâne. El i-a poruncit ucenicului să-i dea apă sfinţită, a binecuvântat-o pe bolnavă şi i-a dat să bea; bolnava a băut şi a devenit mai liniştită, iar în cele din urmă s-a liniştit de tot. Trebuia să fi văzut cu câtă căldură sufletească s-a îngrijit stareţul de ea. Pentru câteva minute, bolnava a dormit un somn uşor. Stareţul i-a poruncit unei surori să aibă grijă de ea ca imediat ce-şi revine să se spovedească.
Intre timp, el a continuat să primească alte vizitatoare care de data aceasta au fost multe. După câtva timp bolnava şi-a revenit. Stareţul, părăsindu-le pe celelalte, a întrebat-o: „Cum îţi este acum?". Ea a răspuns: „Pentru rugăciunile sfinţiei voastre a trecut aproape totul, numai înaintea ochilor văd negru", „îţi aminteşti totul? Poţi să te spovedeşti?", a întrebat stareţul. „îmi amintesc totul, milostive părinte!". Şi i-a cerut, dacă se poate, să se spovedească. Stareţul s-a ocupat de ea timp de 2 ore. După spovedanie, a mângâiat-o ca pe un copil mic, i-a dat metaniile lui, apă sfinţită şi artos sfinţit. I-a dat, de asemenea, blagoslovenie să bea aghiasmă atunci când apare criza.
La plecare a binecuvântat-o şi i-a spus: „Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu: de acum vei fi vie şi dacă s-ar întâmpla să mori, căci milostiv e Domnul, facă-se voia Lui cea sfântă! Să ţii minte că e mai bine să fii ucenica ucenicului, decât să trăieşti bazându-te pe mintea ta şi după voia ta" şi, îndreptându-se către surorile care o însoţeau, le-a poruncit să nu o părăsească pe cea bolnavă.
După plecarea bolnavei, stareţul a fost foarte mulţumit pentru faptul că a putut să se pocăiască din toată inima şi a zis: „Surorile ei se gândesc că ea nu se află chiar în pericol, însă numai Dumnezeu ştie! Şi cei sănătoşi mor uneori ciintr-o dată, dar cea bolnavă, aflându-se într-o situaţie aşa de chinuitoare, cu atât mai mult e fără de apărare. Dar nu avem de unde să ştim ce ni se poate întâmpla în noaptea ce vine sau în ziua următoare. Dacă se poate numai să îl ajutăm pe cel sărman - atunci aşa să fie. In astfel de cazuri nu trebuie să amânăm, ci să ne folosim de fiecare minut, ca să nu pierdem sufletul ce caută mântuirea, fără ajutor."
Intorcându-se în camera de oaspeţi, cea bolnavă le-a spus surorilor: „Prietenele mele! Cât de uşor îmi este sufletul acum! Demult n-a mai simţit inima mea păcătoasă o linişte mângâietoare în suflet şi asemenea sentimente inexplicabile ca cele pe care le-am simţit când am venit de la părintele stareţ. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!".
Apoi a cerut să i se aprindă candela, a băut aghiasmă, a luat metaniile primite de la stareţ şi s-a aşezat pe pat, închinându-se cu semnul Sfintei Cruci. Surorile au lăsat-o şi au plecat să ia masa de seară. După ce au mâncat şi au discutat între ele despre schimbarea stării bolnavei care a avut loc în acea seară, s-au întors la ea, ca să citească împreună rugăciunile de seară, însă, au găsit-o pe Maria dormind somnul de veci. Aflând despre sfârşitul ei, stareţul a spus: „Trebuia să vă aşteptaţi la aceasta,
deoarece aseară nu am vrut să o las nespovedită". Apoi, le-a relatat o povestire din Proloage (14 iulie) care spunea că o soră a plecat de la mănăstire în lume (în Soluna) şi după o perioadă în care a dus o viaţă păcătoasă a venit la porţile mănăstirii cu intenţia sinceră de a face pocăinţă, însă, păşind dincolo de porţi, pe neaşteptate a murit.
Despre sfârşitul ei un episcop a avut revelaţia următoare: îngerii îi apărau sufletul spunând: „Ea ne-a slujit nouă atâţia ani". Diavolii se împotriveau: „Ea şi în mănăstire a trăit în lenevie, cum puteţi să spuneţi că s-a pocăit?".
Ingerii au zis: „Dumnezeu i-a văzut sufletul când îngenunchea şi i-a primit pocăinţa, căci ea a făcut pocăinţă şi a slujit cu intenţia ca viaţa ei să fie în stăpânirea Domnului Dumnezeu." La înmormântare au venit şi egumena Paulina împreună cu surorile alături de care a cântat la strană. Stareţul a dorit să o prohodească el însuşi pe cea răposată, însă, această intenţie a avut-o şi părintele egumen, astfel că prohodirea a fost săvârşită în biserica cimitirului de părintele egumen, Stareţul Ilarion şi părintele Flavian care săvârşea, de obicei, Liturghia. Era mişcător să-l vezi pe stareţ citind cu voce slabă şi emoţionată deasupra răposatei rugăciunea de dezlegare.
Pe 11 iunie anul 1871, într-o zi de joi, la ora 7 seara, o tânără bolnavă a fost la schit să se spovedească, iar la ora Îl00 a murit la vârsta de 22 de ani. In duminica din 13 iunie a avut loc înmormântarea răposatei la cimitirul nou al mânăstirii Tuturor.

 

Fragment din cartea "Patericul de la Optina", Editura Egumenița

Vizualizări: 732 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: darul, VINDECĂRII | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

De ce deznădăjduiești, când tu miroși a parfum, iar el a boală?

Ultima zi a Părintelui Paisie Aghioritul la spital

Cum trebuie să luăm anafora și ce trebuie să știm despre ea

Cuvinte de folos de la părintele Ioan Danci

Nu am pierdut niciodată iertând!

Total comentarii : 0
avatar