De ce le merge bine celor răi? De ce încercările şi necazurile îi izbesc, de regulă, tocmai pe cei care Îl caută pe Domnul şi mântuirea? De ce sunt, parcă mai feriţi de încercări cei care trăiesc în nepăsare de cele sufleteşti şi se tăvălesc în toate patimile şi păcatele?

Iată o întrebare care ispiteşte. Dar nu e greu de dezlegat. Vom folosi o asemănare.

Când cineva e bolnav, doctorul nu cruţă medicamentele, oricât de amare ar fi. Şi, pe lângă aceasta, se dau bolnavului şi fel de fel de oprelişti de mâncăruri şi băuturi (aşa-numita „dietă“). Şi bolnavul nu se supără, căci e vorba de viaţa şi sănătatea lui.

În chipul acesta sunt cei credincioşi, pe care Doctorul cel Ceresc îi apără de boala păcatului, de boala pieirii sufleteşti, prin „medicamente“ şi „oprelişti“; prin fel de fel de necazuri şi încercări. Dar sunt şi altfel de bolnavi, care nu mai pot fi salvaţi. Pe aceştia medicul nu-i mai supără cu medicamentele şi opreliştile. Ci face ceea ce se vede în chipul de mai sus. Se apleacă spre cei ai casei şi le şopteşte: „Bolnavul e pierdut! Nu-l mai chinuiţi cu medicamente şi diete… Daţi-i să mănânce şi să bea tot ce pofteşte, căci şi aşa e pierdut!“

În chipul acesta sunt cei necredincioşi, cărora „le merge bine“. Dar «binele» lor e şoapta medicului: „Lăsa-ţi-l să mănânce tot ce-i pofteşte inima, căci şi aşa e pierdut! Lăsaţi-l să guste din toate plăcerile lumii, căci şi aşa mântuirea lui e pierdută!“

Să ne ferească Bunul Dumnezeu de un astfel de «bine»! Cea mai mare nenorocire pentru un om pământean este când se tăvăleşte în păcate şi „îi merge bine“; când Dumnezeirea nu Se mai ocupă de el; când Doctorul cel Ceresc îl lasă „să bea şi să mănânce“ tot ce-i pofteşte inima.

Extras din "Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase", Ed. Oastea Domnului, Sibiu 2007, p. 376-377