Sunați-vă părinții mai des, îmbrățișați-vă copiii mai strâns, iertați-vă mai mult! Dacă îi vom priva pe copii de Biserică și Hristos, nu va mai rămâne prea mult de salvat! Lăsați copiii să vină la Hristos!
Puneți prioritățile familiale deasupra obligațiilor de servici. Un copil are nevoie de mama și tata în detrimentul unui salariu mare cu care se încearcă a compensa lipsa voastră de acasă prin sorogate, cadouri și vacanțe scumpe. Un copil se crește cu ajutorul mamei și a tatălui, dormind nopțile alături de prunci rând pe rând, gătind împreună, jucându-vă și fiind alături în toate etapele vieții. Un copil nu trebuie să fie perfect, să aibă notele cele mai mari și să îl așezăm pe un piedestal pentru a compensa frustrările noastre. Un copil fericit este mai important decât unul plin de 10, dar depresiv și fără zâmbete pe chip. Atunci când căutăm să le oferim totul pe tavă copiilor noștri nu facem altceva decât să le tăiem ambiția de a visa și a pune osul la treabă. Copiii trebuie sprijiniți necondiționat, dar lăsați să greșească și să caute uneori singuri rezolvarea. Darul cel mai de preț oferit propriilor copii este timpul nostru, singurul care nu poate fi măsurat în bani. Un copil care crește alături de părinți va fi empatic, iubitor de oameni și animale, veșnic capabil să se ridice de jos. Singurătatea în familie este cauza nefericirii propriilor copii, pe când iubirea acoperă orice lipsă materială. Investiți fără teamă în copiii voștri iubire, timp, îmbrățișări și sărutări infinite. Dobânda este de neprețuit și bătrânețile pline de lumină!
Dormiți cu copiii, îmbrățișați-i cât mai puteți sub pături, nu te teme de acea dependență.
Copiii sunt mici o singură dată, atunci când vor crește își vor găsi drumul și spațiile.
Dormiți inimă lângă inimă, atât de mult încât să le simți respirația, pentru că nu există nimic mai frumos decât asta.
Bucură-te de copilăria lor și de compania lor, iubește-i ca și cum lumea s-ar sfârși azi, pentru că mâine vor fi mari și vei crede că ți-a lipsit timpul pentru a-i îmbrățișa. 
Să numeri anii care trec din viața copiilor tăi nu este un semn de mândrie, cât mai ales o binecuvântare. Sunt nopți nedormite, răceli care îți storc ultima picătură de energie, bucurii și provocări fără vreun manual care să te pregătească cum să le întâmpini. A fi părinte nu poate fi altceva decât un cumul de emoții, care te fac să te simți cel mai adesea neputincios și fără pernă de salvare. Nu trebuie să ne simțim niciodată superiori pentru faptul că suntem părinți, cât mai ales plini de umilință. Căci cea mai grea responsabilitate așezată în palmele unui om este să modeleze suflete.

Ce frumoasă era viața când eram copii. Alergam de dimineață până seara târziu pe afară și nici atunci nu simțeam că energia ne-ar părăsi de tot. Nu ne uitam la televizor aproape deloc, cel mult sâmbăta pe TVR 1, nu mai mult de jumătate de oră. În rest cât era ziua de lungă era o continuă voie bună. Îmi aduc aminte de o vară extrem de secetoasă din copilărie. Nu ca cea de acum, când toate buletinele de știri ne înspăimântă despre proporțiile apocaliptice și câmpurile pârjolite de secetă. Erau 40 de grade la umbră și casele nu erau dotate cu aer condiționat. Aveam râul Moldova aproape, iar soluția la care apelam cel mai adesea, un butoi umplut până la gură cu apă rece, locul nostru preferat de tihnă. Știu că se făceau rugăciuni pentru ploaie în câmpuri și biserică. Din case nu lipsea Ceaslovul, iar noi nu așezam capul pe pernă dacă nu rosteam mai întâi rugile cele mai fierbinți. După zile întregi de cer senin și arșiță, de la răsărit se ridicau nori groși, iar ploaia era motiv de sărbătoare. Cât era de lungă furtuna, mama ne așeza în genunchi, iar la fiecare trăsnet se auzea "Doamne miluiește!" din gurile pruncilor. Era o legătură strânsă cu divinitatea, de sus vine toată darea cea bună și noi știam fără îndoială acest aspect. După ploaie alergam pe pământul abia răcorit și nu exista frica de răceli și obsesia să fim tot timpul dezinfectați. Eram copii și grija noastră era să fim plini de semnele unei zile de vară autentice. Nu așteptam buletinul meteo, nu ne bazam pe vreun avion care să degaje din cer substanțe chimice care stimulează apariția norilor pe cer. Eram convinși că în ruga noastră inocentă, a pruncilor și a văduvelor, cât și cea făcută de preoți în biserici, Dumnezeu nu va rămâne indiferent. Și era ploaie, cât și căldură, iar câmpurile pline de roade. Căci rugăciunea era așezată înainte oricărui lucru, iar Dumnezeu îl binecuvânta din belșug.

(Text și foto: preot Alexandru Lungu)