De ce te mândreşti, dar, omule? Coboară din înălţimile trufiei tale şi vezi-ţi sărăcia. Eşti pământ şi cenuşă, umbră şi fum, iarbă şi floare a câmpului. Ce motiv este acesta de mândrie? Ai putere peste mulţi oameni?

Şi la ce-ţi foloseşte să ai putere peste mulţi oameni, dacă patimile au putere asupra ta? Sau poate eşti din aceia care acasă la ei sunt călcaţi în picioare de slujitorii săi, iar când iese în piaţă, se arată mândri, pentru că sunt stăpâni asupra mai multor oameni. Bine ar fi să fii stăpân peste patimile tale, sau măcar asemenea celor pe care-i întâlneşti în piaţă. Dacă este vrednic de osândă cel care se laudă cu virtuțile sale, nu este, oare, ridicol cel care se laudă cu lucruri de nimic?

Omule nefericit! Sufletul tău este măcinat de cea mai înfricoşătoare dintre boli, care este boala păcatului, iar tu te mândreşti cu banii tăi mulţi, cu casele tale şi cu pământurile. Cum de nu ştii că acestea nu sunt ale tale? Iar dacă nu dai crezare cuvintelor mele, vezi ce s-a întâmplat cu cei de dinaintea ta.

Şi dacă eşti atât de îmbătat de bogăţii şi de slavă şi nu tragi învăţăminte din ce au pățit alții, mai așteaptă puțin și vei cunoaște pe pielea ta zădărnicia bunătăților și plăcerilor pământești. Când vei pleca din lumea aceasta trecăoare, vei fi despuiat de putere și vei fi nevoit să lași totul poate chiar unor oameni despre care nici nu voiai să auzi în această viață.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din „Problemele vieții”, Ed. Egumenița, pag. 204-205