Mai demult mergeam la o doamnă româncă bolnavă de cancer dintr-un spital cu boli terminale și în salon cu ea era o altă doamnă, americancă, la care în fiecare zi venea în vizită fiica ei și îi făcea unghiile, îi coafa părul.

Și am întrebat-o pe fiică: „Doamnă, dumneata faci un sacrificiu extraordinar; deși ai doi copii, în fiecare seară vii aici și te ocupi de mama dumitale; dar oare nu este mai bine să o iei acasă? Vii de la serviciu, o găsești acasă, cu copiii, toți împreună…” 

Și mi-a răspuns: „Nu, Părinte, eu nu vreau ca fiii mei să o vadă pe mama decăzând, devenind tot mai bătrână, tot mai urâtă, tot mai pierdută cu mintea. Nu vreau să aibă imaginea aceasta!”

Așa se explică de ce la americani este înfrumusețat cel ce moare și arată mai frumos decât arată în viața lui. I se întinde pielea, îi vopsesc obrajii și buzele… Am văzut că și la noi se mai face așa. Dar la noi nu era așa, căci noi trebuie să avem sentimentul morții. Viață noastră se continuă în moarte. Dacă n-avem acest sentiment, înseamnă că nu îl avem nici pe cel de viață veșnică, și atunci nu mai există Dumnezeu, nu mai există nimic… Noi trebuie să știm ce se întâmplă cu noi la sfârșitul vieții. Moartea este frumoasă, nu este urâtă din punct de vedere spiritual. Dacă am trăit o viață frumoasă, avem o moarte frumoasă. Dacă am trăit o viață rea, meschină, plină de răutăți, avem o moarte urâtă.

Nimic din lumea aceasta nu ne însoțește dincolo de mormânt. Toate, inclusiv prietenii, familia, inclusiv cei care au spus că sunt gata să moară pentru noi, sau care ne-au spus „Te iubesc mai mult decât sufletul meu”, până la groapă te iubesc. De acolo ești singur. Numai tu și faptele tale. Să va aduceți aminte de această singurătate extraordinară după punerea în mormânt. Extraordinară! Ești singur, singur! Nimeni nu mai pledează pentru tine. Singură pledoarie este a îngerului bun care spune: „Stăpâne, omul acesta a făcut un lucru bun, iartă-l!"

(Părintele Gheorghe Calciu - Dumireasa)