9:28 PM Doamne, facă-se voia Ta în viaţa mea! | |
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua!” Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă!” Se întâmplă uneori că Dumnezeu nu împlineşte numaidecât şi îndată rugăciunile noastre. Cum Sfânta Monica, mama Sfântului Augustin, s-a rugat vreme de 18 ani Lui Dumnezeu să-l întoarcă pe fiul său, Augustin, la Dumnezeu. Stăruinţa în rugăciune i-a plăcut Lui Dumnezeu și El i-a împlinit-o cu adevărat, întorcând pe fiul său la credinţă, dar nu oarecum, ci înzestrat cu frumuseţile harului care împodobeau sfânta lui viaţă. Iar pentru că nu ştim dacă toate rugăciunile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea noastră cu aceste cuvinte: „Doamne Care ştii toate, ajută-mă ca rugăciunea pe care o fac înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă! Doamne, facă-se voia Ta în viaţa mea!”
Extras din "Ne vorbeşte Părintele Sofian Boghiu", Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 41 | |
|
Alte articole
NU VĂ LĂSAȚI ÎNȘELAȚI DE ACESTE BROȘURI! |
Părintele Arsenie Boca – Cuvânt ţinut în Sfânta Biserică în ziua de 25.02.1942 |
Părintele Arsenie Boca - Despre războiul minții |
Ridicaţi boieri porţile voastre, să intre Împăratul slavei! |
Părintele Calistrat - Ce pui în traista sufletului, aia găsești dincolo |
Total comentarii : 0 | |