11:25 PM
Doamne, nu-s vrednic de Rai, dar nici în iad să nu mă dai!

Dacă oamenii ar musti de iubire, Dumnezeu s-ar revărsa în orice clipă, dar oamenii mustesc de invidie, de răutate şi de egoism. Și cum ne-a spus Părintele Cleopa că trebuie să fim? "Să ai Inimă de Mamă către Aproapele! Să ai către tine Inimă de Judecător şi Minte Sănătoasă către Dumnezeu, să ştii că El te poate iubi şi că te poate ierta. Dar faţă de aproapele, să nu fii mai aspru ca Dumnezeu! La mânie trebuie să fii iute ca melcul şi la iertare iute ca peştele..."
În aceasta constă Taina Ortodoxiei!

 

"Porunca nouă vă las vouă, să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum v-am iubit Eu pe voi, pentru că întru acesta să cunoscă oamenii că sunteţi ucenicii mei."

Un duhovnic adevărat, un trăitor adevărat în Dumnezeu, un autentic învăţător... poate prin străduinţa lui, prin rugăciunea lui, prin lucrarea lui, să poată face din turma aceea, din mâna aceea de credincioşi pe care o păstoreşte, o făclie care arde, o steluţă în mijlocul întunericului lumii. Aceasta e taina noastră, să avem scrise numele în Cartea Vieţii!

Cât îl iubești tu pe Dumnezeu, atâta te iubește El pe tine!
Un sfat de la o stareță bătrână!
"Nu-mi lua Doamne umbletul, până nu îmi iese sufletul! Și iaca, am 90 de ani și mă port singură!"
Vedeți în ce simplitate adâncă stă ascunsă taina lepădării de sine, ca să îi spunem așa, că asta înseamnă luarea crucii asupra și a urma mărunt, mărunt, mărunt, în umbra Lui Hristos.

 

Fuge calul la galop, fuge acceleratul, avionul... dar pleacă la drum și melcul, și broasca țestoasă, și râma, și orice vietate cât de mică.
Noi ne pornim la distanțe mari pentru că ne credem oameni mari, "păsările" zboară pe sus, caută înălțimile... dar cele mici și neînsemnate au rostul lor în habitatul lor, în ecosistemul lor, și ele trăiesc și se împerechează, și ele fac voia lui Dumnezeu, dar încet, încet, încet, fără viteză... cei ce se grăbesc mai greșesc!
Ce e mai mare lucru decât să fii iubit de Dumnezeu?
Este o întrebare ca temă pentru acasă!
Să vă puneți această întrebare când vă culcați, căci teologia nu înseamnă numai să-l întorci tu pe Grigorie Palama și Pe Maxim Mărturisitorul din scoarță în scoarță și să începi tu să răstălmăcești Scripturile.
Fă o cruce pe pernă când te culci, roagă-L pe Dumnezeu să îți dea un semn, o arătare cât de mică, o simțire cât de lăuntrică, dacă meriți să te iubească Dumnezeu. Atât! Și poate că lucrul acesta îți va trezi conștiința de lucrurile pe care le mai și nu le cunoști. Și poate ai să îți aduci aminte când ai vorbit de rău pe cineva, când ai "prășit în grădină la altcineva", căci doar de tine trebuie să vorbești de rău și să spui că ai lipsuri, nu de altul!
O vorbă cu care mângâia Părintele Paisie Olaru, era asta: "Doamne, nu-s vrednic de Rai, dar nici în iad să nu mă dai!"

Părintele Calistrat

Vizualizări: 345 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: iad, , în, nu-s, vrednic, dai!, Dar, , nici, De, nu, Doamne, Rai | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

Cum procedăm atunci când suntem clevetiți sau nedreptățiți pe nedrept

MĂRTURII - de Eliana Popa

Important e să nu cedezi! Să nu cazi pradă răului!

Părintele Cleopa - IMPORTANȚA SFINTEI SPOVEDANII

Părintele Ioan Istrati - De 250 de ani lingurița asta Îl dăruiește pe Hristos lumii

Total comentarii : 0
avatar