Câtă nefericire există în lume! Când pe cineva îl doare şi se interesează de ceilalţi şi nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie - cu raze duhovniceşti.
Fără duhovnici buni se golesc bisericile, dar se umplu clinicile de psihiatrie.
Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om.
Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar şi la mare înălţime. Pentru ca cineva să-L "îndoaie” pe Dumnezeu, să-L facă să Se coboare şi să rămână cu el, trebuie să se smerească şi să se pocăiască. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, văzând smerenia lui, îl înalţă până la ceruri şi-l iubeşte foarte mult.

“Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte.” (Luca 15, 7), spune Evanghelia.

Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte şi se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun şi drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia, de pildă bărbaţilor - bărbăţia şi femeilor - dragostea, ca să ne nevoim şi să urcăm treptele duhovniceşti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. Nu trebuie să uităm niciodată că avem alături de noi, afară de oamenii ce ne pot ajuta duhovniceşte, şi pe Iisus Hristos, Care ne ajută, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi şi pe toţi sfinţii. Aşadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic şi ne va da puterea Sa cea dumnezeiască să sfărâmăm coarnele celui viclean. Ne urmăreşte mereu nevăzut şi ne întăreşte, atunci când noi avem intenţie bună şi ne facem, după putere, mica noastră nevoinţă.

- Gheronda (părinte), la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

- La nobleţe, la nobleţea duhovnicească.
- Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocăinţă?
- Nobleţe, nobleţe, ca să fiţi prinşi în mreaja Lui Hristos. Altfel nu-i chip să sporiţi. Dacă aţi şti ce aduce nobleţea, aţi vâna-o zi şi noapte; nici n-aţi mai dormi. Dacă cercetezi cu de-amănuntul nobleţea duhovnicească, vei vedea ascunsă în ea măreţia Lui Dumnezeu.

- Câte greutăţi întâmpinaţi la Colibă, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

- Aici se vede dacă avem dragoste adevărată. În persoana fratelui nostru Îl vedem pe Hristos. Căci, tot ce facem ca să-l odihnim pe fratele nostru este ca şi cum o facem pentru Însuşi Hristos.

"Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut!"

- Părinte, aţi spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primeşti pe cea dumnezeiască. De aceea, înţelegi mai bine rugăciunea, atunci când eşti flămând?

- Da, pentru că un flămând înţelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înţelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puţin mai departe nişte refugiaţi ruşi nu au ce mânca. Trăiesc săptămâni în sere, în nişte bărăci de tablă. Să zicem că nu ştii că acolo, aproape, există oameni care au nevoie. Bine, dar nu întrebi ca să afli? Să arunci mâncarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care îl avem nu îl dăm. Este păcat ca unul să nu poată cumpăra ceva de care are nevoie şi altul să aibă lucruri pe care nu le foloseşte şi să nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecată, Hristos ne va spune: “Am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc...“

- Părinte, spune-ţi-ne ceva!

- Ce să vă spun?
- Ce vă spune inima...
- Ceea ce îmi spune inima este să iau cuţitul, s-o tai, s-o împart lumii, şi apoi să mor."

(Sfântul Cuvios Părinte Paisie Aghioritul)