Să te îndoiești de Dumnezeirea Duhului Sfânt înseamnă să te îndoiești de viața ta, deoarece Duhul Sfânt pe toate le însuflețește și le hrănește în mod duhovnicesc, ca aerul, hrana și băutura pentru suflet. Asta înseamnă să te îndoiești de rugăciuni, deoarece ne rugăm Duhului Sfânt. Te îndoiești de orice mângâiere duhovnicească în necazuri și în boli, căci Duhul Sfânt este singurul adevărat și unic Mângâietor împreună cu Tatăl și cu Fiul. Te îndoiești de credință, căci credința este dată de Duhul Sfânt, te îndoiești de nădejde și dragoste, căci nădejdea și dragostea sunt date inimii tot de Duhul Sfânt: iubirea Lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă (Romani 5,5) te îndoiești de puterile cele duhovnicești și material, căci Duhul Sfânt este Duhul puterii și al forței; te îndoiești de înțelepciune și inteligență, de teama de Dumnezeu, de suflarea Sa, căci EL este suflare, aer pentru suflet.

Pe scurt, înseamnă să te condamni la nimicnicie morală și să te omori pe tine. Nu dați atenție îndoielilor în credință. Ele sunt insuflări al duhului celui rău, ale duhului minciunii, al morții. După roadele lor îi veți cunoaște (Matei 7,16). Îndoiala în credință întotdeauna este distrugătoare pentru suflet. Orice adevăr este insuflare a Duhului Lui Dumnezeu.

Cât de necesar ne este ajutorul Duhului Sfânt în viața noastră duhovnicească?

– Mult timp eu nu am știut pe deplin cât de necesar este pentru sufletul nostru ajutorul venit de la Duhul Sfânt. Iar acum, Multmilostivul Dumnezeu mi-a dat să cunosc cât de necesar este acesta. El este necesar în fiecare minut al vieții noastre, la fel ca respirația. Este necesar la rugăciune și în toată vremea. Fără întărirea Sa, sufletul nostru este înclinat mereu spre păcat și, implicit, spre moartea sufletului.

Sufletul slăbește, este sleit de puteri cu totul, din cauza răului care iese din inimă și din neputința de a deveni bun. Fără întărirea venită de la Duhul Sfânt simți cum inima se întinează prin diverse rele și este gata în orice clipă să se scufunde în prăpastie. Atunci trebuie ca inima să stea pe piatră. Iar această piatră este Duhul Sfânt.

Ce reprezintă sufletul omului fără harul Lui Dumnezeu?

– Dacă harul Lui Dumnezeu părăsește inima și mintea mea, eu mă fac precum pulberea, pe care o duce vântul, fără nici un fel de tărie morală, cu înclinația spre păcat. Mintea și inima mea devin pustii, meschine, triste, fără de putere.

Fă-mă pe mine rob, Stăpâne, în robia cea dulce a Duhului Tău celui Sfânt, ca să curgă cuvintele mele spre slava Ta și spre mântuirea oamenilor Tăi. Dăruiește mie această dulce și puternică pornire a inimii, ca să las cale liberă mersului duhovnicesc și celui al simțurilor. Limba mea e trestie de scriitor ce scrie iscusit (Psalmi 44, 2) – a Duhului Sfânt.

Doamne, pentru toate Îți mulțumesc! Și pentru neputințe, și pentru boli. Îți mulțumesc că pot să le port!

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Foto credit: Viorel Apostol - Facebook