Deschide, mamă, poarta că vin din depărtare,
Așează iarăși masa la umbra de sub nuci,
Vin să-ți sărut obrazul și să îți cer iertare
Că am plecat departe... cât timp o fi de-atunci?
 

Eu nu mai știu, măicuță, sau nu mai vreau să număr 
Amar de ani departe, muncind pe la străin,
Am bani și am de toate, însă nu pot să cumpăr 
Un leac de dor de tine... nici vorbe de alin!
 

Să-mi pregătești odaia, cea cu mușcate-n glastră, 
Sau, poate, s-au uscat de-atâta așteptare? 
Erau așa frumoase... zâmbeau lângă fereastră 
Și albi, și roz, și roșii, bobocii lor de floare!
 

Mai ai icoana veche cu Maica-nlăcrimată,
La care așezai mănunchi de busuioc?
Și îmi spuneai privind-o cu dragoste curată:
"Ce grea i-a fost durerea! A ars-o ca un foc!"
 

O, mama mea iubită, ce foc a ars și-n tine
Atât amar de vreme, cu dorul meu în piept,
Și câte nopți de rugă la Maica, pentru mine, 
Și lacrimi... multe lacrimi ce-ar umple un deșert!
 

Așează, mamă, masa și pune-n străchinuță,
Un boț de mămăligă și-un colț micuț de caș
Și scoate din cămară dulceața de frăguță
Și un ulcior cu apă așează mintenaș!
 

Frământă prescurele și un colac mai mare
Să mergem și la tata, în vechiul țintirim, 
Căci vreau, măicuță dragă, și lui să-i cer iertare,
Și mâine dimineață spre el să ne zorim!
 

Deschide poarta, mamă, să nu-i mai tragi zăvorul,
Te văd, icoana mea, prin rostul din uluci
Să-ți cer iertare, mamă, acum mă mână dorul 
Așteaptă-mă cuminte la umbra de sub nuci...