În anul 1922 a venit din Asia Mică împreună cu refu­gi­aţii un copil orfan, pe nume Simeon. S‑a stabilit la Pireu într‑o baracă şi acolo a crescut singur. Avea un cărucior şi lucra ca hamal în portul Pireu. Carte nu ştia şi nici prea multe despre Credinţa noastră.
Avea fericita simplitate şi credinţa lipsită de iscodire. Când a ajuns la vârsta căsătoriei, s‑a însurat, a dobândit doi copii şi apoi s‑a mutat cu familia sa în Niceea. 
 

În fiecare dimineaţă mergea în portul Pireu ca să‑şi câştige pâinea. Trecea, însă, în fiecare dimineaţă pe la Biserica Sfântului Spiridon, intra în ea, se oprea înaintea catapetesmei şi spunea:
– Bună dimineaţa, Hristoase al meu! Sunt Simeon. Ajută‑mă ca să‑mi câştig pâinea!
Seara, când îşi termina lucrul, trecea din nou pe la biserică, mergea în faţa catapetesmei şi spunea:
– Bună seara, Hristoase al meu! Sunt Simeon. Îţi mulţumesc că m‑ai ajutat şi astăzi!
Şi astfel treceau zilele binecuvântatului Simeon.
 

Prin anul 1950 toţi membrii familiei sale s‑au îmbolnăvit de tuberculoză şi au adormit în Domnul. Astfel, Simeon a rămas singur, dar a continuat să muncească fără să cârtească. Nu a încetat, însă, să treacă pe la Biserica Sfântului Spiridon şi să‑I spună Lui Hristos „Bună dimineaţa!” şi „Bună seara!”, cerân­du‑I ajutorul şi mulţumindu‑I.
Când Simeon a îmbătrânit, s‑a îmbolnăvit. A stat internat în spital aproape o lună.
 

Odată, sora‑şefă l‑a întrebat:
– Bunicuţule, de atâtea zile eşti aici şi nu a venit nimeni să te vadă. Nu ai pe nimeni în lumea asta?
– Copila mea, Hristos vine în fiecare dimineaţă şi seară şi mă mângâie.
– Şi ce îţi spune?
– „Bună dimineaţa, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare!” „Bună seară, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare!”
Aceea s‑a mirat când a auzit şi l‑a chemat pe duhovnicul ei, părintele Hristodul Fasos, să vină să vadă dacă nu cumva Simeon a căzut în înşelare. 
Atunci părintele Hristodul a venit, a discutat cu el, i‑a pus aceeaşi întrebare ca şi sora‑şefă şi a primit acelaşi răspuns. 
La aceleaşi ore, dimineaţa şi seara, când Simeon mergea şi‑L saluta pe Hristos, venea acum şi Hristos şi‑l saluta pe Simeon.
 Duhovnicul l‑a întrebat:
– Nu cumva asta e o închipuire de‑a ta?
– Nu, părinte, nu am închipuiri. Este Hristos Însuşi.
– A venit şi astăzi?
– A venit.
– Şi ce ţi‑a spus?
– Bună dimineaţa, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răb­dare şi peste trei zile, dimineaţă devreme, te voi lua lângă Mine.
Duhovnicul mergea în fiecare zi la spital şi discuta cu el. Şi‑a dat seama că e vorba de un om bine­cuvântat. 
 

După trei zile, dimineaţa devreme, s‑a dus din nou să‑l vadă pe Simeon şi să se convingă dacă proorocia că avea să moară era adevărată sau nu. 
Şi într‑adevăr, în timp ce discutau, deodată Simeon a strigat:
– A venit Hristos!
Şi îndată a fost cuprins de somnul Drepţilor.
 

Veşnică să‑i fie pomenirea! Amin!

(Sursa: marturieathonita.ro)