7:15 PM
Cuvinte de folos de la părintele arhimandrit Justin Pârvu

Este har să iubești, fără să fii iubit.
Este har să slujești, fără să fii prețuit. 
Este har să dăruiești, fără să ți se mulțumească. 
Este har să te jertfești, fără să ți se recunoască.
Este har să ierți, fără să fii iertat.
Este har să-l susții pe cel care te-a lepădat.
Este har să rămâi liniștit, deși ești nedreptățit.
Este har să crezi, deși nu vezi față în față.
Este har să crezi, deși nu ești pe deplin lămurit.
Este har să taci, pentru a nu face rău aproapelui. 
Este har să vorbești de dragul adevărului.
Este har să înduri, fără să murmuri, fără să cârtești. 
Este har ca totul să-ți aparțină, dar tu de toate bucuros să te lipsești.

Luptă-te, suflete, să dobândești acest har! 

* Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu. 

* Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutând pe cineva care să te mângâie, să nu afli pe nimeni!

* Mai bine să fii dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti.

* Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie.

* Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească.

* Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari!

* Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.

* Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.

* Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea, te vei bucura în orice încercare.

* Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre, însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cârteşte, ci îl pedepseşte, ca să-l îndrepte.

* Gura şi inima, care în fiecare încercare Îi mulţumesc Lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.

* Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o bună zi. Să nu te temi nici de moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte.

Vizualizări: 4393 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Cuvinte de folos de la părintele ar | Evaluare: 2.0/1

Alte articole

Părintele Ioan Istrati - Prima simfonie pe care am ascultat-o și m-am îndrăgostit total de ea a fost inima mamei

TE CAUT, IISUSE!

Să nu-i lăsați să rămână orfani a doua oară!

Părintele Ioan Istrati - PUTEREA CREDINȚEI

Vino, om bun, măcar zece minute la Liturghie!

Total comentarii : 0
avatar