A fost un călugăr care se ruga de 30 de ani Lui Dumnezeu ca să-l scape de draci, pentru că el era cu viață înaltă și, când stătea la rugăciune, veneau dracii și îi făceau fel de fel de sminteli. Veneau în chip de șarpe și se încolăceau de picioarele lui când făcea metanii. Veneau vrabie, veneau în chip de ostași, îl amenințau că îl taie cu sabia, băteau toba, cântau, jucau, făceau dracii orice. Și de multe ori zicea călugărul: „Doamne, gonește duhurile acestea de la mine!", căci îl înfricoșau, îi făceau mari nedreptăți. Și odată a voit Dumnezeu să-i arate când e rugăciunea rugăciune. Și stând el așa la rugăciune pe la miezul nopții, că de 30 de ani se ruga și încă nu scăpase de războiul dracilor, deodată îi bate dracul în ușă. Și întreabă călugărul: 
- Care-i acolo, măi? 
- Eu, diavolul, și să știi că Hristos al tău acum mi-a dat putere să te omor pe tine! Până acum n-am putut să te omor, doar te-am necăjit așa. 
El, când a auzit că vrea să-l omoare, a strigat: 
- Nu intra, măi! 
Și a prins dracul de ușă dinafară și călugărul dinăuntru. Împingea dracul, iar călugărul ținea ușa. Ei, cu duhul cel rău nu poți ține piept. Când a văzut că dracul deschide ușa și el nu poate să-l țină, n-a mai putut zice psalmi, că înainte el citea la Psaltire, ci numai atât a zis: „Iisuse, nu mă lăsa!" Și atunci a auzit un tunet, s-a făcut un huiet mare și s-a stins diavolul, a ieșit o stea galbenă ca de pucioasă, a făcut o putoare mare și nu s-a mai auzit nimic. Și atunci a început călugărul a plânge. Și aude un glas: 
- Dar de ce plângi? 
- Doamne, plâng pentru că îndrăznește dracul să vină să mă omoare, că a zis că i-ai dat Tu voie... 
- Dar de ce nu te rogi? 
- De 30 de ani mă rog. 
- Niciodată nu te-ai rugat! Abia acum te-ai rugat, că era dracul la ușă, cu mâna pe clanță. De-abia acum te-am auzit. 
- Dar eu, Doamne, numai atât am zis: „Iisuse, nu mă lăsa!" 
- Da, dar ai zis din inimă. Până acum ai zis din gură, dar eu căutam să te rogi din inimă. Când ai zis „Nu mă lăsa!" ai zis din toată inima și tocmai la cer a ajuns. 
 

Știți de ce v-am spus istorioara asta? Pentru că Domnul caută să zicem și rugăciuni mai scurte, dar să le zicem din toată inima. Sunt bune și rugăciunile lungi, Psaltirea, sunt bune și acatistele, sunt bune și cele șapte laude, dar să ai oleacă de liniște și să-ți aduni mintea, și acelea se cere să le zici cu mintea și cu inima. Dar dacă tu ții tot să faci treabă și să alergi și să zici psalmi, unde se duce mintea? Nu-i pasă lui de astea, îi pasă de rugăciunea cea din inimă.