Într-o zi simțeam că nu mai pot, la un moment dat am făcut și un păcat, mi-era foarte greu, mai era o lună până să deschidem aici, acest locaș pentru copii, nu mai avem nici un ban, și m-am închis în cameră înaintea Maicii Domnului, și-am început să plâng.
Și aceasta a fost păcatul meu, că i-am spus Maicii Domnului:
- Maica Domnului, m-ai lăsat?!? Numai până aici??? Dar eu ce fac mai departe???
 

Și acolo unde am plâns dimineața, și unde aș zice că am cârtit, seara, în același loc eram, și a intrat un om în casă, și a zis:
- Părinte, m-am gândit că poate aveți nevoie de oleacă de ajutor... 

Și ne-a dăruit niște bani. Și cu acei bani pe care mi i-a dat, am dus totul până la capăt. 
Nu au fost mulți, dar noi nu trebuia să oprim lucru, să nu ne lase muncitorii și să plece. 
Și de atunci și până astăzi, atunci când o trebuit mai mult, a trimis Dumnezeu pe cineva. 
Azi, în orfelinatele din Bănceni, trăiesc 415 copii.
 

- Înțeleg că nu există o limită de vârstă?
- Cred că asta ar fi cea mai mare greșeală din viața mea, dacă m-aș uita la ani și nu la suflet. 
Mulți au și câte douăzeci și cinci de ani, încă nu și-au făcut o familie, dar dacă eu sunt părintele și-mi spun mie toți tată, cum să-mi scot copilul după poartă?
Nici nu m-am gândit la asta niciodată, atunci când își găsește fiecare familia lui, după ce au făcut școala, au un serviciu, noi mai departe îi căutăm ca și pe copiii noștri. 
Din cauza aceasta am făcut în Cernăuți două sute cinzeci de apartamente, am construit case aici prin sate, am cumpărat pământuri la toți, și pe nici un copil nu l-am lasă să iasă în drum. 
Pe toți căutăm să-i ajutăm, pentru că în viață nimeni nu se poate ajuta singur. 
Dar eu știu de la mine, greul vieții care m-a învățat să ajung până aici, pentru că nu eu singur am căutat lucru ăsta, Dumnezeu m-a pregătit din copilărie. 
 

- Ați avut o copilărie grea?
- Aș vrea să spun, foarte grea, că de multe ori mi-e teamă să-mi aduc aminte de tot greul pe care l-am dus, și numai când a venit vremea să iau acești copii, am simțit că mi se vindecă rana care a fost "copilăria mea", făcându-le lor bine și ajutându-i, am simțit cum se vindecă rana mea, durerea pe care am simțit-o foarte adâncă săpată în sufletul meu.

Îmi doresc ca nimeni să nu mai sufere pe acest pământ ceea ce am suferit eu. Dumnezeu mă pregătea pe atunci pentru acești copii, și a trebuit ca să sufăr eu să pot înțelege mai bine.
 

180 dintre copiii din orfelinat suferă de boli grave de sănătate. Părintele Longhin spune că nici nu poate să amintească bolile, atât de grele sunt, doar Dumnezeu le știe.   
O parte dintre ei sunt orfani, alții au fost părăsiți de părinți imediat după naștere, două sute de măicuțe veghează zi și noapte copiii din orfelinatele din Bănceni, cel mai mic are șapte luni, și a fost adus când avea patru zile, cel mai mare are douăzeci și șapte de ani.