Noi am uitat să ne mai bucurăm. Urcăm în mașină... 200 la oră, dă-i viteză, alergăm, ne agităm, nu ne mai ajunge timpul, tot să mai adunăm, tot să mai facem, să mai punem un etaj la casă, să mai luăm o mașină, și nu ne mai îngrijim să ne bucurăm. Noi nu ne mai bucurăm. Seara ajungi acasă, nu mai ai timp de copii, de soție sau invers, unii de alții, să se ajute, să se bucure, să se îmbrățișeze, să se bucure unii de alții; să te uiți în ochii lui, nu numai prin telefon sau să comunici prin Facebook sau nu mai știu eu ce... că asta a ajuns azi comunicarea și toți suferă de singurătate. Discută cu omul, privește-l în ochi, spune-i că-l iubești, spune-i că ții la el, altfel se transmit lucrurile astea... încearcă să te bucuri duminica, în timpul liber ia-ți familia, du-te la iarbă verde, du-te undeva unde ai contact cu natura și ce ce a creat Dumnezeu, nu omul, care a făcut betoane, blocuri și stai numai în ele; te duci la moll și toată nebunia duminica, acolo e scăparea, nu! Du-te undeva la iarbă verde, mai avem atâția munți frumoși, ape curgătoare, atâtea frumuseți în jur, ia-ți și du-te o zi și te relaxează; nu-i un păcat să te bucuri! Coboară-te la nivelul copiilor...  

(Părintele Pimen Vlad din Muntele Athos)