Un preot tânăr slujea Liturghia și în timpul ce se ruga a început să plângă, încât nu mai putea să slujească.
Căzu în genunchi și peste 30 de minute nu se mai putu ridica.
Toată lumea credea ca e bolnav, că are ceva... un necaz...
Iar un consilier al Bisericii, spuse:
- Sunt lacrimile slavei deșarte.
Altul a spus:
- Nu vezi ca e bolnav psihic?
- Da, spuse o doamnă, să mergem la Episcopie să ne dea un preot cu har, bun și care sa nu mai fie smiorcăit ca ăsta.
Zis și făcut.
Episcopul i-a ascultat și chemă pe preot.
- Părinte, ce se întâmplă de plângi așa mult?
- Plâng, Preasfinția Voastră, și e adevărat. După ce are loc prefacerea euharistică spun: "Pe Preasfânta Curata..." și îmi vine un plâns!!! Mă gândesc la mama mea care a murit de cancer.
- Dar cum te gândești, de nu mai poți sluji?
- Așa cum mă rog la Maica Domnului cu multă durere și recunoștință, apoi îmi vine să plâng...
- Ce a făcut mama pentru Sfinția Ta de este așa o durere?
- I-am spus mamei că nu am chef să merg la magazin.
A mers ea...
I-am spus mamei că nu îmi găsesc cămașa.
Mi-a căutat-o ea...
I-am spus mamei că nu-mi place acel fel de mâncare.
Mi-a preparat altceva...
I-am spus mamei că n-am bani de excursie cu clasa.
Mi-a dat ea din banii din care trebuia să-și cumpere haine...
I-am spus mamei că vreau și eu telefon. A făcut abonament...
I-am spus mamei că nu vreau să vorbesc astăzi cu nimeni.
Mi-a trimis mesaje...
I-am spus mamei ca nu pot sa postesc.
Ea nu a mai mâncat carne de atunci toată viața.
I-am spus că nu pot să mă rog.
Mama se ruga ore întregi toată noaptea.
I-am spus tot ce nu trebuie, dar nu i-am spus destul de des cât de mult o iubesc.
Ea m-a iubit în liniște, a făcut ca totul să pară atât de simplu, dar, de fapt, îi era atât de greu!
Eu am crescut orfan. Tata a murit în mină.
Ea a murit de cancer.
- Da. Greu! Atunci, Părinte, a spus Episcopul cu lacrimi în ochi, mergi și fă Liturghia.
Roagă-te cu smerite lacrimi și pentru mine și parohienii sfinției tale și spune-le că fără lacrimi nu au ei har în viață.
Anul acela consilierul a învățat să plângă, deoarece a i-a murit soția.
Cel care a spus că e bolnav psihic preotul, s-a internat la psihiatrie.
Doamna care l-a reclamat la episcopie a paralizat.
Preotul atâta făcea: slujea cu lacrimi Liturghia, iar Parohia devenise o catedrala cu sute de oameni în jurul Euharistiei.
Se împărtășeau copii tineri și bătrâni la Liturghie și slăveau pe Milostivul Dumnezeu.
Cum voi numi Biserica ta, Născatoare de Dumnezeu: liman duhovnicesc, Raiul hranei celei cerești, pricina vieții celei nesfârșite?
Că toate bunătățile le ai. Roagă- te, dar, totdeauna Lui Hristos să se mântuiască sufletele noastre!
Sursa: Schitul Sfântul Ilie, Facebook
|
