10:39 PM
Părintele Calistrat Chifan - Ochii Lui Dumnezeu le vede pe toate!

Zidim șapte case, cumpărăm mașini de lux, strângem bani în conturi, adunăm moșii peste moșie, iar în final toate le lăsăm la gura gropii în cimitir.
- În final, să ne cazăm veșnic la garsoniera cu ușa și geamul în tavan, așteptând mila Lui Dumnezeu cu mâinile pe piept, calmi, liniștiți și înspăimântați de propriile noastre fapte, lucrate în viața pământească.
Cu cât suntem mai simpli, mai curați, mai cuminți, mai prudenți, mai evlavioși, nu facem rău nimănui, locul nostru este vădit în Rai lângă Dumnezeu.
Având bunătate, omenie,  milă, compasiune, dragoste, șansa de mântuiere este maximă.
Chiar dacă unele păcate trec un pic de bunătatea Lui Dumnezeu, Domnul poate ierta, asta înseamnă mila Divină! 
Nu cere Dumnezeu să știm dogmele! Dogma de credință este reperul informativ, despre purul Adevăr Dumnezeiesc, să putem vedem cât de frumoasă este credința, taina dumnezeiirii, cerurile, dar faptele bune rămân temelia cunoașterii divine, pentru a simți cât de frumoasă este taina mântuirii noastre.

Post și înfometare până la mortificarea trupului prin foame, însă cu sufletul și inimă plină de răutate, nu este nici un folos!
Atunci când eşti credincios, dacă nu ai sentiment, credinţa ta e nelucrătoare! Credincioşii sunt de mai multe feluri: Pravilist de s-au rupt trei rânduri de Ceasloave şi Psaltiri, dar folosul sufletesc?
Postitor până le epuizare, dar bunătatea?
Evlavios... de ia un rând de luciu de pe sfintele icoane... dar, să facă o faptă bună, nici dacă-l picuri cu răşină! Şi de ce vă spun lucrurile astea? Este marea cicatrice a Ortodoxiei, formalismul creştinilor, este marea durere a creştinismului duşmănia creştinilor, răutatea lor... sunt mai condamnabile decât ale păgânilor. De ce? Pentru că ne chinuie demonul mai mult, că suntem creştini, lupta duhovnicească este cu asalt, şi noi nu ne dăm seama!

Iisus a venit în lume prin taina Întrupării să ne arate că omul poate să fie curat pe dinafară și murdar pe dinăuntru.
Să curăţim interiorul potirului sufletesc, care este lăcașul sufletului nostru, inima noastră și mintea noastră. 
Zice Sfântul Efrem Sirul: "Prefăcutule, nu spăla potirul numai pe dinafară şi înăuntru îl laşi necurăţit!" 
Ochii Lui Dumnezeu le vede pe toate! 
Pe oameni îi putem păcăli, vom arăta altă faţă, dar cele dinăuntru sunt cunoscute numai de Dumnezeu. 
Să ne străduim să devenim cum trebuie pe dinăuntru, să ne schimbăm în bine. 
Să umplem timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu gânduri bune, cu simţăminte curate.
Hristos a venit ca om, nu ca să judece lumea, ci ca s-o mântuiască. 
A venit ca să miluiască pe om, să-l ierte şi să-l mântuiască pe om. 
A dat poveţe mântuitoare, ne-a lăsat porunci, sfaturi şi pilda Sa sfântă, pe care s-o urmăm pentru a ne mântui sufletele noastre.
Toate aici pe pământ sunt trecătoare şi efemere, se trec ca un vis.

Vizualizări: 1879 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: toate!, le, Părintele, lui, Chifan - Ochii, Dumnezeu, Calistrat, vede, pe | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

Rugăciunea Lui Iisus

Nu o folosi, nu o exploata, mai pune-o și în valoare, mai scoate-o și în față...

AȘA ERA ODATĂ... - de Liliana Olariu

Omul are atâta sfinţenie câtă rugăciune are în el

Rețeta Părintelui Justin Pârvu pentru tratarea cancerului

Total comentarii : 0
avatar