Prima şi cea mai puternică rugăciune este Psaltirea. E bine să ceri binecuvântare de la părintele duhovnic şi să citeşti în fiecare zi câte o catismă sau un psalm, punând semn acolo unde rămâi pentru ziua următoare. Să nu uiţi însă, atunci când citeşti psalmii, că vrăjmaşii sunt, de cele mai multe ori, înlăuntrul nostru, sunt în gândurile noastre. Dacă ne vom birui gândurile rele sau măcar le vom opri la timp, mulţi vrăjmaşi exteriori vor dispărea sau se vor preface în prieteni.
Iei o cruciuliță în mână, iei o Biblie în mână, te duci la o icoană și spui direct: „Nu cred că mai exiști, nu cred că mă iubești, vreau să mă cert cu Tine!“ Și vei vedea că este prezent. Tu să te exprimi, să comunici, să-I spui ce te doare și de ce, și El îți va răspunde și tu vei înțelege atunci și ce ai refuzat să înțelegi mai înainte. În zilele bune roagă-te, zi: „Doamne, nu mă lăsa în momentele mele de deznădejde!"
Aprinde-te de Duhul Sfânt, dă-ţi cu parfumul rugăciunii, spală-te cu Spovedania, hrăneşte-te cu Mântuitorul şi cere bucurie de la Dumnezeu şi atunci vei fi frumoasă pentru privirea duhovnicească, iar ochiul lumesc o să zică: "Ce urâtă pare asta şi ce bucuroasă e!"
Domnul vine la noi în Sfânta Liturghie, aşa cum ne-a făgăduit, şi ni Se dăruieşte nouă şi ni Se dăruieşte ca Taină. Taină a tainelor.
Prin Sfânta Împărtăşanie primim focul care arde şi curăţă rădăcina din care cresc buruienele păcatului: iubirea pătimaşă de sine concretizată în iubirea de confort psihosomatic şi de slavă deşartă, slavă de oameni. Aici primesc acest foc. Am săvârşit astfel prima parte a conlucrării cu harul: primirea lui cu pregătirea necesară. Acum urmează cea de a doua parte a acestei sinergii: curăţirea trupului şi a sufletului meu devenite potir al Trupului şi Sângelui Domnului. De acum mă centrez pe nevoinţa de a curăţa acest potir, ca să devin cu adevărat Templu al Duhului Sfânt. Şi mă nevoiesc astfel, punând în lucrare harul primit, în fiecare secundă a vieţii mele. De acum, fiecare clipă a vieţii mele devine o ocazie, un prilej de a lucra cu harul primit din Sfântul Potir. Voi fi acelaşi, mi se vor întâmpla aceleaşi lucruri, dar le voi trăi altfel. 
 

Da, în multe dureri murim!
Dar sunt multe morți care ne duc la tot atâtea învieri!
Să fugiţi de sugestiile demonice din îndemnurile de genul: „Lasă, nu te mai gândi, uită, fă altceva!", sau: „Nu ducem copilul la mormânt, nu ducem copilul la înmormântare, ca să nu sufere". Păi, ce să facă dacă i-a murit un părinte? Să se joace? Să se prefacă prin negare că nu e nimic? Acest copil are nevoie să trăiască de acum încolo fără cel plecat. Şi fără trăirea şi jelirea durerii nu va fi capabil să trăiască cu adevărat. Va trăi mai departe cu un mare handicap. Dacă nu ne integrăm, dacă nu ne întrupăm suferinţele inerente, ne îngustăm, rămânem prizonieri într-o cuşcă protectoare, dar sufocantă. Durerile asumate cu responsabilitate şi rugăciune şi trăite cu mângâierea Lui Dumnezeu şi celor de lângă noi ne lărgesc inima. Da, în multe dureri murim! Dar sunt morţi care ne duc la tot atâtea învieri. Am trăit şi eu, ca tot omul, multe morţi: am murit de frică, am murit de durere, am murit de foame, am murit de ruşine, dar, iată, trăiesc şi sunt mult mai bogată prin ele. Din fiecare am învăţat lucruri noi.
 

Îndrăzniţi şi puneţi început bun!