Uneori e greu să iertăm şi e greu din două motive: e greu pentru că vrăjmaşul se împotriveşte, nu-i place deloc să iertăm pe cineva şi din cauza asta ne aduce argumente – că nu merită, dar iertarea nu e legată de meritul celui pe care-l iertăm.
 

Iertarea este lucrarea mea, a sufletului meu, şi este puterea pe care mi-o dă mie Dumnezeu. Şi un alt motiv pentru care este greu să iertăm este că nu ştim ce este iertarea. Noi confundăm iertarea cu scuzarea celuilalt: „Era beat!” Aceasta nu este iertare. Acesta este... găsim o explicaţie, o scuză pentru comportamentul care ne-a rănit, şi nu avem curajul să spunem: „M-ai rănit şi te iert!” Să nu reiau discuţia şi să nu mă împac cu celălalt înainte de a-l ierta. Confundăm iertarea cu împăcarea.
Noi ne împăcăm fără să ne iertăm, şi se adună şi se adună şi se adună, şi nu mai putem să ne privim în ochi cu adevărat. Confundăm iertarea cu uitarea. „Am uitat!” Nu. Iertarea nu este uitare. Atunci ce este iertarea? Este mila Lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit, sau mie, şi zic:”Doamne, vino Tu şi iartă!”

(Maica Siluana Vlad)