Mi-am promis ca niciodată, când durerile mă frâng,
N-am să cer nimic la oameni... chiar de sufăr, n-am să plâng.
În cămara mea de taină, locul cel mai drag al meu,
L-aș chema să mă mângâie, doar pe Bunul Dumnezeu!

Am primit destule lecții de la cei de lângă mine,
Fiindcă n-am știut să tac, nici la greu și nici la bine. 
Am primit atâtea șuturi de la oameni, de la viață, 
Am trecut peste durere, doar cu zâmbetul pe față. 

Dumnezeu mi-a dat putere, n-am rămas mult timp căzută, 
El mi-a întărit voința, când m-a aruncat în luptă, 
Am crezut prea mult în oameni, în prieteni, în iubire, 
M-au lovit, mi-au râs în față, însă, mi-am venit în fire. 

Iar atunci când sunt mai slabă, sufletul putere n-are, 
Dar eu strig la Dumnezeu, El m-ascultă cu răbdare. 
Din necaz și suferință m-a scăpat de-atâtea ori, 
Și m-am ridicat mai tare din furtuni și din vâltori.