9:33 PM
Mitropolitul Neofit de Morfu povestește despre un diavol care dă mărturie despre Maica Domnului

Îmi amintesc de un om care era posedat de un demon. Și l-am auzit pe diavol spunând următoarele lucruri șocante:

- Proștilor (diavolii vorbesc așa, cu grosolănie)... proștilor, voi faceți atâtea păcate... și noi... dar "Manolis" vă iartă."

Cine este Manolis? Este Emanuel (Iisus Hristos)
Diavolul nu Îl numește Emanuel, ci Manolis, deoarece întotdeauna caută să-L defaime. 

- Și Manolis vă iartă întotdeauna!
Și când faceți un păcat mare, la Cine vă duceți ca mijlocitor către Hristos? Alergați spre Ea!

Nu îndrăznește niciodată să-I spună numele Maria sau Mariam (Fecioara Maria)

- Alergați spre Ea! Și orice Ea cere, El Îi oferă.

Un preot care făcea exorcizarea în acel moment, l-a întrebat pe diavol:                            - De ce Hristos Îi oferă atâtea favoruri?

Ascultă acum ce a răspuns diavolul prin gura omului posedat:
- Prostule, ești preot și nu știi de ce? De ce te-ai mai făcut preot, atunci? Pentru că I-a împrumutat ceea ce El nu avea. Pentru că I-a împrumutat un trup. Și El Îi este întotdeauna îndatorat.

Auziți? În cazul în care îmi împrumutați niște bani când am nevoie, dacă sunt o persoană decentă, vă voi fi îndatorat pentru tot restul vieții mele. Acum, gândiți-vă la Dumnezeu - nobil așa cum este El - cât de îndatorat este El față de Cea Care L-a împrumutat... 

Iar diavolul spunea: 
- Nebunilor! Chiar și trupurile voastre, când Manolis le-a creat, le-a făcut precum "lemnul" pe care iudeii L-au agățat.

Nu a zis "cruce", el este incapabil să spună "cruce".

- Deschideți-vă puțin brațele! Deschideți-vă brațele și vedeți ce formă are corpul vostru. El v-a creat trupul în forma "lemnului" pe care l-au agățat iudeii. Și totuși, nu credeți în El! Sau, chiar dacă credeți, credeți puțin.

Celălalt lucru pe care l-a spus diavolul; de care, când l-am auzit, m-am îngrozit:
- O singură neascultare am făcut... eram un înger... și am căzut în iad pentru totdeauna cu toți îngerii mei. Voi păcătuiți în fiecare zi, dar când spuneți o singură dată "Am păcătuit!", Ea intervine (adică Fecioara Maria) și El vă iartă imediat! El vrea ca voi să fiți cu El pentru veșnicie.

Diavolul nu rostea nici cuvântul "Rai".

- Să fiți cu El și să vă bucurați de Lumina Lui! Această Lumină a Lui o primesc și eu, dar eu nu mă bucur de ea, mă arde foarte tare, în timp ce pe voi vă bucură. Unii dintre voi (adică Sfinții) se bucură de ea chiar și acum (adică din această viață) și aceia dintre voi care nu vor merge cu El în veșnicie.

Auziți cum este Raiul? Este bucuria în Lumina necreată - Lumina dumnezeiască. Și ce este iadul? Este aceeași Lumină, deoarece Dumnezeu este omniprezent, Iar Lumina Sa ajunge chiar și în iad. Dar demonii și condamnații nu pot experimenta această Lumină cu bucurie într-un mod conștient, deoarece aceasă Lumină este plină de informație și accesibilă în funcție de dorința fiecărei persoane. Ce ne aduce ea în schimb? Doamne ferește dacă mergem acolo, în iad, ne provoacă arsuri. Din Lumină devine Foc și ne verifică conștiința și ne arde conștiința. Pentru că ducem cu noi conștiința pe care am avut-o în această viață, o luăm cu noi.
 

Dumnezeu să ne facă vrednici de această Lumină, pentru ca ea să fie o Lumină a bucuriei! O Lumină plină de cunoaștere și înțelepciune, pentru ca noi să putem încheia ceea ce am început în această viață temporară.

Acest duh teribil (diavolul) a încheiat, spunând:
- Am comis un singur păcat și sunt de atunci în iad. Voi păcătuiți în fiecare zi și Manoli vă iartă prin mijlocirile Ei.

Preotul a întrebat:
- De ce ai întrat în acest om?

- Părinții lui au păcătuit și el a ajuns neglijent cu cele duhovnicești, de aceea am intrat! El nu-mi îngăduie - n-ai idee de câte ori am cerut - El nu-mi îngăduie să mă unesc cu vreun trup cu o femeie - în același fel în care Duhul Său s-a unit cu Ea (Fecioara Maria) El nu-mi îngăduie, pentru ca răul să nu devină veșnic.

Vedeți cât de mult ne iubește Hristos? Să nu îngăduie răului să se înveșnicească.

- Nu numai că El nu îmi îngăduie să fac acest lucru, dar, fiindcă nu pot deveni un om - diavol, în același mod în care El a devenit om - Dumnezeu, la fel și diavolul dorește să devină un om - diavol. Din moment ce nu pot deveni unul, uneori, El îmi îngăduie să intru în cineva care este nepăsător cu cele duhovnicești.

Auziți? Să intre în chipul Lui Dumnezeu, adică în om. Să-l chinuie și să-l stăpânească.

(Mitropolitul Neofit de Morfu, Cipru)

 

 

Vizualizări: 20658 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: despre, diavol, domnului, Maica, , De, Neofit, Mitropolitul, care, povestește, mărturie, Un, Morfu | Evaluare: 1.8/6

Alte articole

Bunicul Lui Iisus

Să aveți smerenie și jertfelnicie! Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el

ULTIMA SCRISOARE - de Eliana Popa

Arhimandrit Justin Pârvu - Rugăciunea din inimă va fi singura noastră izbăvire!

Când ești la necaz, tu fă-le pe cele mai mici; pe cele mari lasă-le Lui Hristos!

Total comentarii : 0
avatar