9:25 AM
Mulți creștini se spovedesc, dar puțini au duhovnic...

Până ce nu iubești preotul care îți dezleagă păcatele și te împacă mereu cu Dumnezeu, nu ai duhovnic!
 

Mulți creștini se spovedesc, dar puțini au duhovnic. Mulți creștini caută preoți cunoscuți, de preferință ieromonahi (călugări), merg la ei, se spovedesc, apoi se laudă la alții: „Am duhovnic pe cutare...” Dar, dintre aceștia, puțini au cu adevărat duhovnic.
 

Știți de ce? Pentru că, până ce nu iubești preotul care îți dezleagă păcatele și te împacă mereu cu Dumnezeu, până ce nu ieși de la spovedania ta, rugându-te cu o lacrimă la colțul ochilor: „Dă-i, Doamne, zile multe cu sănătate!”, nu ai duhovnic!
 

Ce vreau să spun? Îl iubești? Îți este duhovnic. Îl ai. 
Nu-l iubești? L-ai transformat în aparat de dezlegat păcate. Nu-l ai.

 

Duhovnicul este preotul acela discret, liniștit, care ne bagă în Rai pe tăcute, fără mare gălăgie, preot pe care noi îl iubim. Îi știm dorința lui cea mai fierbinte, MÂNTUIREA NOASTRĂ, și tocmai de aia îl iubim.       
 

Când am ajuns să iubesc duhovnicește preotul la care mă spovedesc, atunci, ÎN SFÂRȘIT, AM DUHOVNIC. Până atunci, NU! 

(Preot Sorin Croitoru)

Vizualizări: 6789 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Швейк, spovedesc, смазка для анального секса, se, dar, AU, crestini, duhovnic... | Evaluare: 2.5/2

Alte articole

Starețul Tadei - Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața

Sună-ți părinții; ai grijă de cei ce te iubesc!

Prieten bun, câștigă-ți plânsul și Rugăciunea Lui Iisus, căci plânsul stinge focul veșnic, iar ruga te înalță sus!

Noi încă n-am înţeles puterea şi bunătatea Lui Dumnezeu

Zece recomandări pentru bărbați

Total comentarii : 0
avatar