Odată m-am întâlnit cu un cunoscut pe care nu-l văzusem demult, și a început el să-mi povestească tot felul de istorii duhovnicești, de neliniști și ispite care îl încercau.
Mi-a zis că se duce des pe la părinţi duhovniceşti din România şi că unul din ei este duhovnicul lui. Pe urmă, îmi zice că are nişte probleme şi m-a întrebat dacă nu cunosc vreun stareţ văzător cu duhul. Zic: „Nu ştiu dacă-i văzător cu duhul, dar te-aş sfătui să mergi la părintele SelafiiI (de la Noul Neamţ), pentru că, chiar dacă nu-i vestit, e un duhovnic cu mare înţelepciune."
Pe de altă parte, mă gândesc: îmi vorbeşte despre lucruri atât de înalte, umblă pe la mănăstiri şi nu a înţeles că nu stareţii văzători cu duhul ne mântuiesc, ci îndeplinirea rânduielilor creştine.

Dar pe urmă mă gândesc: de ce să-l judec pe om, poate, într-adevăr, a ajuns aşa de sus, încât are nevoie de sfaturile unui stareţ iscusit, chiar dacă nu-i călugăr, că şi mirenii de multe ori îi intrec în lucrare pe călugări.

Zic: „Hai, vină odată la noi la mănăstire şi eu voi vorbi cu bătrânul să te primească.”

Într-o seară m-am pomenit că a venit cu o maşină cunoscutul acesta al meu. Zice: „Unde-i stareţul, că eu trebuie să mă întorc tot în seara asta..” Zic: „Poate staţi până mâine, că părintele e la slujbă şi nu ştiu cum o să-i spun să ne primească, mă gândesc că-i obosit, că-i bătrân și bolnav.” 

L-am chemat în biserică şi i-am zis să stăm până se termină slujba. Ne-am pus în spatele părintelui, care stătea pe scăunelul său, rugându-se pe matanii. Zic în gândul meu: „Dă-te aici, mai lângă bătrân şi te va vedea el ce gânduri şi dacă este voia Lui Dumnezeu, te va primi, dar dacă nu, nu te va primi.” 

Când să iasă bătrânul din biserică, m-am dus repede la el şi mi-am luat blagoslovenie. Chiar cu o zi înainte eu venisem din România şi părintele mi-a zis să intru pe la el, să-i mai povestesc ce-am văzut şi ce-am auzit, aşa face cu toţi care vin din vreo călătorie, ca să fie la curent cu toate.

Mă apropii de căruciorul bătrânului şi zic:

– Blagosloveşte, părinte! 

– Cine-i? – Sunt eu, Savatie. Am aici un frate mirean care are nişte nelinişti şi vrea să te întrebe câte ceva.

– N-aud, frate, duceţi-vă la un preot.

CHILEINICUL S-A UITAT LA MINE ZÂMBIND ŞI EU AM ÎNŢELES CĂ BĂTRÂNUL NU VREA SĂ VORBEASCĂ.

Într-un fel mă gândeam că s-a mâhnit săracul om, că a făcut atâta drum degeaba, dar, pe de altă parte, mă gândeam că este vreun dedesubt în toată întâmplarea asta. Merg alături de el spre maşină şi gândesc: „Bătrânul, pe de o parte, mi-a zis că nu aude, iar pe de alta, l-a trimis la un preot, cred că ştie el de ce a spus asta, l-o fi citit când am stat în spatele lui în biserică...” 

– Ei, se vede că aşa a fost voia Lui Dumnezeu, îmi zice el la despărţire, cam întristat.

– Tu când te-ai mărturisit ultima dată? îl întreb.

– Dar nu m-am mai mărturisit demult! Ultima data m-am mărturisit un an în urmă şi atunci nu la preot.

Ei, zic eu în gândul meu, ai un an de când nu te mărturiseşti şi umbli după stareţi văzători cu duhul, lată de ce bătrânul ne-a trimis la un preot, ca să faci elementarul care se cere de la un creştin şi pe urmă să alergi după lucruri înalte. Ai vrut stareţi văzători cu duhul, iată că te-a văzut cu duhul. Dar nu i-am mai spus lui despre asta, ca sa nu-i fac supărare. Dumnezeu singur îi va descoperi toate la vremea potrivită.

Extras din "Selafiil, părintele de la Noul Neamț, Dragostea care nu cade niciodată", p.115-117