Sfântul Ioan Scărarul ne dă un sfat: „Cine vrea să urce, trebuie să urce în fiecare zi, și niciodată să nu stea..." 
Să spună: „Astăzi mă relaxez..." 
În orice relaxare este o coborâre; de aceea trebuie să mergem, să urcăm mereu. Cum spun unii, când ajung la jumătatea postului: „Nu mai pot posti!" 
Cum să nu poți? Mâncarea de post e cea mai potrivită. Nu vrei! Ești lacom! Sigur că poftele vin, pentru că și vrăjmașul șoptește la urechile noastre sufletești, nu la urechile trupești: „Ai postit destul! E pericol să te îmbolnăvești! Oprește-te!" 
Dacă ascultăm de aceste șoapte atât de păguboase, sigur că nu vom duce până la capăt lucrarea noastră. De aceea, toți sfinții părinți au această cugetare și ne îndeamnă să ținem cont de ea: „Ai pornit spre Dumnezeu, să nu te întorci!" 
Dacă ne întoarcem, încremenim ca soția lui Lot, care s-a întors să vadă bunătățile Sodomei. De aceea, niciodată când pornim spre Dumnezeu să nu ne întoarcem, să fim hotărâți. Când începem un post, să-l ducem până la capăt! La capăt este plata, la mijloc nu este nici o plată, nici la trei părți din cale nu este nici o plată. Poți să pierzi totul sau să câștigi totul. Dumnezeu este deplin, este perfecțiunea, este plinătatea, de aceea ne îndeamnă și pe noi - dacă am pornit pe o cale, să nu ne oprim, nici să ne întoarcem. Întoarcerea este cădere, dar și oprirea este cădere. De aceea, zice Sfântul Apostol Pavel: „Luați seama să mergeți mereu înainte, și cel ce stă, să ia aminte să nu cadă!"

(ÎPS Teodosie)