În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin răspândirea unor filade ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica “Visul Maicii Domnului”, retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar şi de unele parohii, acordându-i-se chiar şi “înalte binecuvântări”.

Broşura prezintă la început câteva rugăciuni obişnuite ale Bisericii, dar adaugă şi un “text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest “text” nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. În realitate însă, apocrifa ademeneşte sufletele mai slabe spre o credinţă greşită, spre superstiţie. Se vorbeşte acolo despre un vis pe care l-a avut Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului. Dar noi ştim din Sfânta Scriptură că la numai 40 de zile de la naşterea Fiului Ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: “Şi prin sufletul tău va trece sabie”. Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului Tău. Deci nu era nevoie de un vis pentru a o “înștiința” sau menaja pe Maica Domnului, deoarece i se vestise încă de la Întâmpinarea Domnului (2 febr.) 

Maica Domnului știa de calvar și din cuvintele Domnului, când le spunea ucenicilor Săi: “Fiul Omului trebuie să pătimească multe… și să fie omorât… (Luca.9.22). Încă şi din Vechiul Testament pe care îl cunoştea, cu siguranţă, Maica Domnului ştia de patimile Lui Mesia. De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri şi vedenii, dar Părinţii duhovniceşti le-au privit cu circumspecţie şi de multe ori au preferat să le respingă, decât să cadă în vreo greşeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric şi în Vieţile sfinţilor. Astfel, sfântul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor. Şi chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim, pentru că ştie că din pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia vol.I ) Respectivul răvaş susţine că: “dormind Preasfânta Fecioară în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemu-lui, a venit acolo şi Domnul nostru Iisus Hristos care i-a spus: "Maica Mea Preasfântă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău şi-l va purta cu sine şi în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmaşul nu se va apropia şi duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui, iar la dreapta judecată va afla milă şi va fi primit în Împărăţia Cerurilor.”

Pentru asemenea cazuri de falsă credinţă, Pravila Bisericească vesteşte cu luminat adevăr: “Dumnezeu nu voieşte să fie slujit prin minciună, căci ceea ce astăzi minciuna pare că zideşte, mâine distruge împătrit mai rău.”

În Pravila Bisericească amuleta sau talismanul este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte ca şi vrăjitoria, fiindcă este neplăcut Lui Dumnezeu. Siguranţa că te vei mântui este o ispită grea care îşi are rădăcina în mândrie, ispită a celui rău, tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mântuire. Atitudinea corectă este cea ortodoxă, adică nădejdea mântuirii, nu certitudinea. Iată o pildă în acest sens:

Un bun creştin ce era preocupat de mântuirea sa se străduia să împlinească trei lucruri. Mai întâi, ţinea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi, punea întotdeauna pomelnice la Sfânta Liturghie şi, al treilea, dădea milostenii. Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obţinută prin spovedanie la duhovnic, nu talismanul. Că nu rămân păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare, ori la Judecată spre pedeapsă. După moarte l-au luat îngerii şi l-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întâlnit acolo pe cei care muriseră înaintea lui şi care fuseseră siguri că se mântuiesc. Al doilea, s-a mirat că a aflat pe unii la care nu se aştepta, care după socoteala omenească n-aveau şanse de mântuire. Şi cea mai mare mirare pentru el a fost că era şi el acolo, din mila Lui Dumnezeu. Asta înseamă să ai nădejde, nu să fii sigur. Aşa şi noi, fiind ortodocşi, nu ne vom lăsa “duşi de nas” de garanţiile unui vis sau talisman care ne promite că “la Judecata de Apoi vom afla milă”. Fraţilor, fără spovedanie, fără dorinţa de a ne curăţi viaţa, nu se mântuieşte nici un creştin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume. Nu este oare această promisiune “va fi primit în Împărăţia cerurilor” păcăleală de 1 aprilie sau un fel de asigurare ADAS? Mai departe se spune acolo “iar de va scrie cineva visul şi-l va purta cu sine, arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui”. Niciodată nu-i va cere Hristos vreunui creştin ca, de dragul Lui, acesta să-şi vopsească barba în albastru sau să-şi pună la pălărie o pană mare de păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman. În schimb, Mântuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieţii cu răbdare. Apostolul Iacov spune: “Credinţa fără fapte este moartă”. Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile Lui Hristos din Evanghelie. În schimb, omul care poartă visul sau talismanul, împlineşte porunci omeneşti şi crede că acestea îi vor aduce mântuirea. El caută o credinţă ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credinţa lui se află în buzunar şi nu se cere dovedită prin fapte bune. Se laudă cu ele şi le găseşte diferite întrebuinţări: vestă antiglonţ, paratrăznet, le atribuie putere de exorcizare. Se mai spune acolo că “din acea casă în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit”. Dar Sfinţii Părinţi spun că diavolul are îndrăzneală să intre şi în biserică şi în Altar, numai în Sfîntul Potir nu-i îngăduie Dumnezeu să intre. Deci, de vom crede că nu va intra în casa ce are talismanul, se îmbolnăveşte dracul de râs şi trebuie spitalizat. Iată cât de grosolană este înşelăciunea vrăjmaşului pentru cei creduli, şi cu câtă obrăznicie se foloseşte el de numele Maicii Domnului şi al Arhanghelului Mihail pentru a înşela. Aceasta din cauza urii nestăvilite pe care o are faţă de Arhanghelul Mihail care i s-a împotrivit, şi faţă de Maica Domnului care i-a zdrobit capul. Mai nou, se face reclamă pe posturile TV la diferite lănţişoare cu cruciuliţe aducătoare de noroc şi câştig care, zice-se, au girul Ierusalimului. Iarăşi o credinţă care nu-ţi cere nici un efort. Dar un proverb românesc spune: “Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă!” Altul german:“Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună, dar timonierul trebuie să fie la cârmă”. Înţelepciunea popoarelor arată de mult prăpastia dintre credinţă şi credulitate. Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Cumpărătorii dornici de noroc şi-au achiziţionat bijuteria miraculoasă doar, doar cocoşul bătut din poveste va aduce punguţa cu doi bani (Bingo). Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuţi. Dumnezeu ştie necazurile noastre, dar ne curăţeşte prin ele aşa cum se curăţă aurul în cuptor. Dumnezeu ne-a mântuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor, iar Satana era învins. Deci, nici un creştin nu este scutit de crucea sa, pentru că este un dar de la Dumnezeu spre mântuire. Suferinţa nu este numaidecât o pedeapsă. Dar chiar dacă ar fi, ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne întoarcem la bine. De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună este meseria brăţară de aur, bună este tehnica, bune sunt limbile străine, dar cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta este şcoala practică şi tehnică, asta este adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume. În concluzie, “dorim” vânzare bună celor care comercializează aceşti idoli în miniatură: visul, epistolia, talismanul şi bijuteria de la Ierusalim. Iar puţin credincioşilor care le cumpără înşelare uşoară dacă sunt slabi. Dar să nu fie nimeni slab! 
 

(Arhimandrit Arsenie Papacioc)