*Viața este o călătorie unde întâlnim o mulțime de oameni, locuri, întâmplări. Cu brațele inimii deschise, ori un sloi de gheață, viața tot trece. Oamenii au nevoie să fie ascultați și iubiți. Cu dorul lor, cu povestea lor. Alegeri, lecții... Viața niciodată nu stă pe loc. E o continuă mișcare, creștere sub privirea binecuvântată a Lui Dumnezeu. Orice minune ți se poate întâmpla, ai nădejde!
Oare cine e cel mai iubit dintre pământeni?

*Lasă-te mângâiat de aripa caldă a îngerului tău. Îngerii nu se pierd, cunosc bine drumul spre casă. Și pe ploaie, și pe vânt, și pe crivăț, ger uscat, omăt. Îngerii rămân cu tine, chiar dacă tu crezi că pleacă. Da, nu te mint! Nu trebuie să înțelegi, ci să simți. Închid ochii și îngerii mă iau în brațe. Nici nu știi câtă iubire încape în ei! Când i-am chemat, au venit. Vor fi cu mine până la sfârșit. Mi-au promis. Și îngerii nu își încalcă  niciodată promisiunile, altfel li s-ar întuneca aripile pofoase, moi și dalbe. Nu e nevoie să știe nimeni cum ai rezistat până atunci. Chiar dacă nu s-a întâmplat cum te-ai așteptat, și poate va veni iar o zi când din nou ai să cazi, cu piedică sau nu. Iar te ridici. Poți să mergi mai departe. Ai și tu, ca mine, îngerii cu tine. 

*Oamenii vor să fie fericiți, dar în fiecare dimineață se trezesc supărați pe viață, supărați pe lumina care intră pe geam, supărați că începe o nouă zi în care trebuie să o ia din nou de la capăt. 
Oamenii vor să fie fericiți, dar îmbracă haine mohorâte, merg cu capul aplecat, salută triști și cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt și găurile din șosea...
Oamenii vor să fie fericiți, dar intră triști și stresați la locul de muncă, se grăbesc să-și judece colegii și să-și invinuiască șefii pentru tot ceea ce-i nemulțumește...
Oamenii vor să fie fericiți, dar pleacă spre casă apăsați de stresul de la muncă, pe care nu ezită să-l împrăștie și în casele lor...
Oamenii vor să fie fericiți, dar creșterea copilului a devenit o povară și dorința lui de joacă, un stres în plus...
Oamenii vor să fie fericiți, dar stau țintuiți în fața televizorului la știri, se îngrozesc la filme comerciale și se înfurie la emisiuni politice...
Oamenii vor să fie fericiți, dar acoperă cerul nopții cu jaluzele opace, la culcare frământă anxioși gândurile de peste zi și pentru insomnii dau vina pe viață...
Oamenii vor să fie fericiți, dar tăcerea ori reflecția li se par timp pierdut, rugăciunea o naivitate, iar liniștea greu de suportat...
Oamenii vor să fie fericiți, dar nu au timp pentru ei...                                              Oamenii vor să fie fericiți, dar n-au timp de fericire...
Oamenii nu au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineții, în zâmbetul cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniștea casei, în stelele de pe cer, și-n rugăciunea de dinainte de culcare...
 

*Fă Doamne, ca oamenii să învețe să fie fericiți! 
Și toate sunt la locul lor și parcă totuși, nu sunt la locul lor. Facem schimbări în viață, alegeri cu multe bifurcații. Viata te mai duce și pe unde nu îți este voia și te învață ce nici nu gândești. Leagăn barca inimii mele ca să nu mai facă valuri înspumate în mersul ei grăbit. Tonic. Durere de nedescris. Proaspăt. Sunt zile și nopți când lacrimile nu îți ajung să plângi cât vrei să plângi. Dezamăgiri. Adeseori, din cauza rănilor adânci devenim stânci. Timpul nu așteaptă. Nici ieri, nici azi, nici mâine. E mereu în pantă, mereu la pândă, mereu stă să rânjească. Timpul nu așterne drumuri netede, dacă sufletul încă mai este abraziv. "Atunci" îl anulează pe "acum".
 

(Protosinghel Hrisostom Filipescu)