Ce pot să spun e că părintele avea forță. Când am intrat prima oară în biserică, m-am așezat după cuviință în dreapta, iar soția mea în stânga, la oarece distanță. După slujbă, s-a apropiat, arătând cu degetul spre mine și apoi spre soția mea. Din toată mulțimea aceea ne-a ales doar pe noi, încât și acum mă întreb de unde știa că suntem soț și soție. Apoi, ne-a luat deoparte și ne-a vorbit.
Pe mine m-a certat că nu am credință prea multă, iar soției mele, căreia îi scăpa degetul și fusese la 5 doctori de pomană, i-a spus:
"Mă, tu ești bolnavă, dar nu de doctori te faci bine. Dacă vrei să te vindeci, nu mai fă lucrul pe care l-ai făcut, iar raze nici atât."
A avut dreptate părintele. Și în momentul de față, soția mea își folosește mâna fără probleme. Așa era părintele - vorbea puțin și cu miez. Predica, însă, dumnezeiește. Nu te mai săturai ascultându-l. Apoi a dispărut, anchetat la Brașov și dus doi ani la Canal, pentru că spovedise șase partizani din munți. Niciodată părintele nu a pomenit măcar în treacăt despre asta. Doar tata, care a fost și el deținut politic, mi-a zis că a stat în celulă cu părintele Arsenie și acolo un gardian îl tot jignea: "Bă popo!"
Atunci s-a întors părintele și s-a uitat la el și gardianul a început să se chinuie, ținându-se cu mâinile de burtă. Într-un târziu, văzând că durerea nu încetează, a zis: "Parinte, iartă-mă!"
"De Dumnezeu să fii iertat!", i-a răspuns părintele și pe loc omul și-a revenit.

Mărturii despre Părintele Arsenie Boca