Cei mai mulţi dintre cei cinstiţi pun mare preţ pentru un post de mâncare… dar asta nu-i destul! Adevăratul post este sufletesc: reţinerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu mai vorbi de rău – un lucru atât de grav şi care se face atât de uşor. Am îndrăznit să afirm că cei mai mulţi în iad sunt cei care vorbesc de rău… Biserica îi încadrează la UCIDERE MORALĂ. A desfiinţat un om pe care Hristos l-a restaurat prin sânge…

Deci [postul adevărat/ şi sufletesc înseamnă] reţinerea de la a vorbi de rău, a te ruga, a-ţi da seama cât de departe eşti de mântuire, să te compari cu momentul Judecăţii sau al morţii tale. “Filosofia cea mai mare – gândul la moarte”. E o enorm de mare greşeală să crezi că ai să trăieşti numai până la moarte; abia de acolo începe viaţa!

Postul e de o mare valoare dacă este ţinut sufleteşte mai cu grijă. SĂ INTRĂM ÎN IUBIREA CREŞTINĂ! Pentru că iubirea este criteriu de Judecată. Nu se poate face nimic fără iubire. Noi suntem obligaţi să iubim pe fraţii noştri. Aceea este măsura în care Îl iubim pe Dumnezeu – cea în care îi iubim pe alţii. Te înşeli dacă crezi că Îl iubeşti pe Dumnezeu şi duşmăneşti pe atâţia inşi. Nu s-a gustat din marea bucurie a iertării.

Va să zică Postul este să te antrenezi mereu ca să fii pregătit în ceasul ceasurilor – ziua cea mare a ta – ziua morţii. Biserica ne-a dat această posibilitate. Să ne antrenăm în a nu duşmăni, în a iubi.

Am spus: o stare de prezenţă continuă, nu atât o stare de nevoinţă. Nu o stare de să nu mai mănânci nimic cu zilele, cu săptămânile. Mănânci potrivit, dar niţel mai reţinut, având în vedere scopul principal: viaţa de mântuire.