Avea bunica mea de toate:
Avea o prispă cu mușcate,
Avea fântână, pâine, sare,
Avea putere și răbdare.
 

Avea credință și iubire
Și-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o căruță,
Și lapte bun de la văcuță.
 

Avea povești nenumărate
Și cântece nemaicântate;
Și le spunea adeseori
La clacă și la șezători.
 

Avea o sobă, un vătrai,
Avea și gura mea de Rai!
Nu mai găsesc ce a lăsat,
Căci satul s-a modernizat:
 

Nu mai zăreşti ca altă dată
La geamuri floarea de mușcată,
Văd atârnate la balcon:
Begonii și rhododendron...
 

Fântâna e necurățată,
Căci se consumă apă plată.
Văcuțe sunt puține-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
 

Căruţe vezi foarte puţine,
Dar te-întâlneşti cu limuzine.
Nu mai există șezători,
Cu basme și cu ghicitori,
 

Pe potecuţa spre vecini
Crescut-au spini şi mărăcini
Căci avem Facebook și așa
Știm noi a socializa...
 

Nu mai avem deloc răbdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca dată, să iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!
 

Bunico, satul de poveste
Azi îl vedem, dar nu mai este...
 

Versuri: Teresa Marin