1. Bogăţia îl strică pe om

„Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică. Iar o viaţă de patimi strică şi mintea, care odată stricată nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai invers: răului bine şi minciunii adevăr.”

2. Săracii, mai apropiaţi de Dumnezeu

„Cel ce e sărac de lucrurile lumii se îmbogăţeşte de Dumnezeu şi cel ce iubeşte bogăţia, sărac va fi de Dumnezeu.”

3. Goana după bogăţie este deşertăciune

„Deşertăciunea este a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în ele; deşertăciune este a nădăjdui la slavă şi a te ridica la locuri de frunte; deşertăciune este a merge după dorinţele trupului – şi-a pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeapsă grea îţi vor aduce; deşertăciune este a dori o viaţă lungă – şi a nu te gândi ca să trăieşti cum se cuvine; deşertăciune este a cugeta numai la viaţa de acum, fără să cugeţi la ceea ce va veni după ea; deşertăciune este a te lipi la ceea ce atât de repede trece – şi a nu te grăbi către bucuria, cea care sfârşit nu are.”

4. Pedepse pentru bogaţii nemilostivi

„Mântuitorul nu ne-a învăţat care formă de stat mântuieşte oamenii, care reformă monetară sau agrară ne duce la Împărăţia Lui Dumnezeu. Ba chiar a spus că lipirea inimii de bogăţii duce la osândă. Aşa că să nu ne prindă mirarea când vedem că unora, bogaţi de aceste pământeşti, le vine vremea osândei încă de pe aici, pentru că pe bună dreptate vine, fiindcă n-au avut grijă de lazării de la poartă.”

5. Bogaţii „nebuni”

„Al doilea „nebun” este bogatul, care îngustează zarea rosturilor sale pe pământ la dimensiunile stomacului, chiar dacă acest stomac ar înghiţi pământul. Mai mult: un atare bogat va căuta să convingă pe toată lumea că numai acesta e singurul scop al vieţii omului pe pământ. Atare concepţie despre om şi destinele sale ultime e cu adevărat miezul nopţii minţii. Noaptea aceasta va culmina sfârşind prin a se crede omul acela pe sine, el „dumnezeul veacului acestuia”. Deci, într-o atare noapte a minţii, când va crede bogatul că ţarina sa, lumea, îl va face în sfârşit fericit, îşi va pierde sufletul cu sunet, căci va fi răpit cu moarte din vârful bogăţiei sale.”

6. Bogăţia face omul egoist

„Bogăţia l-a făcut pe bogat egoist, materialist, nemilostiv, încolăcit de plăceri; nu s-a dezvoltat sufleteşte, nu şi-a format chip nemuritor de a fi. Pe Lazăr, bubele şi sărăcia l-au desfăcut de înlănţuirea cu viaţa. El rabdă în nădejdea că nu va fi tot aşa, în nădejdea unei dreptăţi a Lui Dumnezeu. Nu s-a înşelat în credinţa sa. Toată suferinţa dublată şi de meditaţia sa, simplificată desigur dar existenţială foarte sigur, au realizat din Lazăr un cetăţean duhovnicesc al cerului.”

7. Şi bogaţii se pot mântui

„Nici bogăţia în sine, precum nici sărăcia în sine, n-au calitatea de a te osândi sau ferici pe planul veşniciei. Atitudinea sufletului faţă de ele este cea care determină veşnicia. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care nu se mântuiesc, deci se osândesc. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Unul a lăsat să i se scrie pe piatra mormântului: Ce-am dat, am câştigat; ce n-am dat, am pierdut!”

8. Bogăţia înseamnă încercare

„Tot ce putem aduna în viaţa aceasta: bogăţie, slavă, cunoştinţă, putere, sunt egale cu o bogăţie nedreaptă, neadevărată. Totuşi ni s-au dat acestea nedrepte şi neadevărate, spre încercarea înclinaţiei omului. Dacă omul se va lipi de acestea e găsit slujitor al mamonei şi păgubaş de Dumnezeu. Dacă însă le considerăm ca o avere de încercare, ca pe o seamă de lucruri care nu corespund celuilalt tărâm al flinţei noastre, atunci Dumnezeu ne va da cele adevărate în locul celor mincinoase, cele proprii destinaţiei noastre veşnice.”

9. Vinovăţia bogăţiei

„Vinovăţia bogăţiei e că ţine inima omului legată aici, şi deformează omul încât nu mai iubeşte pe oameni, ci se înarmează împotriva lor. Pentru „cinstitul” bogat, ceilalţi oameni sunt „hoţi”. Bogăţia măreşte inegalitatea dintre oameni, care naşte ura. Atitudinea sufletului faţă de bogăţie trebuie să fie ca a unui administrator al bunurilor altuia. Noi suntem iconomi. Câtă vreme iconomisim averile după legea iubirii de oameni, Stăpânul averii ne-o menţine; dar dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu, o pierdem şi ne pierdem. Trebuie să fim cu avuţia ca şi cum n-am avea-o.”

10. Despre succes

„Despre succese se pot spune aceleaşi lucruri ca şi despre bogăţii: că umflă. Şi umflaţii nu intră pe uşa cea strâmtă, pe care mulţi au redus-o la urechile acului. Beşica mândriei creşte din fumurile succeselor. Poate că aci se va fi aflând raţiunea pentru care „sunt fericiţi” înfrânţii, dar nu prea feriţi de înfrângeri. Trebuie să învăţăm a privi succesul şi înfrângerea, ca pe doi soţi nedespărţiţi: doi mincinoşi, care ne mint unde ne prind.”

(Cuvinte vii – Părintele Arsenie Boca – Ediţia a doua, Editura Charisma, 2006)