Când ziceţi "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dum­nezeu", atunci să inspiraţi, ca şi cum Îl primeşti pe Mântuitorul, Dumnezeul nostru, iar când ziceţi: "Miluieşte-mă pe mine, păcătosul" – atunci să expiraţi ca şi când aţi da afară tot răul.

Când eram copil nici nu ştiam dacă respir, numai după aceea am băgat de seamă.

Mulţi sunt mai slabi şi nu pot să ajungă acolo, la rugăciunea minţii, unde trebuie. Fireşte, cine nu poate, nu poate, dar toţi sunt datori să încerce.

Spunea un Sfânt Părinte că înainte se zicea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar or să ajungă să o scurteze din ce în ce mai mult, ca la urmă să zică numai: "Iisuse, miluieşte-mă!" şi mai târziu să nu mai zică nimic din cauza lenevirii călugărilor. De exemplu, noi zicem: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!" dar nici asta nu se zice acum. Cum spunea acest Sfânt Părinte, că o să scurteze rugăciunea şi o să zică: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!" Mai târziu: "Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!", iar mai târziu: "Miluieşte-mă, păcătosul!" La urmă o să zică numai: "Miluieşte-mă!", dar cine să miluiască, dacă nu zici? Dacă nu zici nimic...

De aceea trebuie să ru­megaţi neîncetat rugăciunea asta, că mintea este ca o moară, ce pui de dimineaţă în moară aceea macină toată ziua. Dacă pui grâu, macină grâu, iar dacă nu pui nimic, atunci vine satana şi-ţi presară neghină.

Iubirea nu are marginile omului, nici spațiul, nici timpul. Nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt și ajunge pe cel iubit. Străpunge iadul, care nu-i poate sta împreună și străbate cerul.

Dă-ți osteneala să suferi cu răbdare lipsurile și slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că și tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alții.

Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile.

Iubirea Lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Iubirea, prin natura sa, ocupa același loc cu mistica. Ea e spirituală și nu poate fi asimilată organizării fizice și trupești.

O, Adevăr, Care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu Tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu!

Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea - Iubirea - necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea - Voinţa necesară Desăvârşirii omului.

Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate.

Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuţilor.

Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască.

Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Aşa se face, că avem într-o fărâmă de ţărână şi celălalt tărâm. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţi de lumea aceasta, totuşi ni se întâmplă clipe când fratele vis şi sora moarte ne dau târcoale şi ne despică făptura în două.

Copiii sunt roadele dragostei; evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai, cu evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu şi păcat.

La convieţuirea căsătoriţilor, nu-i bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl atinge pe soţ, refuzul pe soţie, dar şi pe soţ.

Când Mântuitorul porunceşte iubirea de vrăjmaşi, El n-o face ca să te îngenuncheze în faţa celui rău, ci ca să te elibereze de răul din tine şi în felul acesta să-l limiteze.