Noi folosim des expresia: „Cred că avem blesteme din neam, blesteme pe generaţie, de la bunici, străbunici...”

Or fi şi alea în unele cazuri, dar de cele mai multe ori nu avem nimic! Avem carențe în educaţie! Dacă tata a fumat şi băut şi a bătut-o pe mama, copiii au învăţat la fel! Aşa au crezut că e normal.

Dar, dacă l-ai învăţat pe copil să vorbească frumos, să şteargă cu şerveţelul, să mănânce cu furculiţa, să mulţumească, să se închine la masă, atunci tu ca părinte, eşti un sculptor bun, în „crucea” pe care o duce copilul tău.
 

Am auzit odată o discuţie între copii:

Un copil avea o jucărie, iar eu spovedeam prin ograda mănăstirii, afară, la bancă. Şi un copil mai necăjit, mai amărât, s-a dus să se joace cu jucăria lui. Şi ce-i spune copilaşul acela de 4 ani: „Mama mi-a spus să nu stau de vorbă cu copii de condiţie proastă!”

Mie „mi-a picat faţa” când am auzit ce ştia un copil de 4 ani despre alt copil. Şi ce se discuta în casa lor. Adică, ce mod de a vedea lucrurile...

Copiii sunt inocenţi, se joacă, râd, mănâncă, se scuipă, se bat, se împacă...

Şi am zis în sinea mea: „Uite, asta nu este prea bună! Nu este o gândire sănătoasă!”

Deci, sculptorul „mama și tata”, trebuie să îi dea copilului său trei lucruri: DRAGOSTE DE MUNCĂ, RESPECT şi CREDINŢĂ! Înaintea noastră, indiferent cine stă şi cine nu stă, cine vine sau nu vine, cine salută şi cine nu salută, noi trebuie să avem statutul de oameni! Iar omenia n-o iei decât din familie! N-o iei de pe deal... În clipa în care copilul nu este politicos, este Oglinda Părinţilor.

(Părintele Calistrat Chifan)