8:49 PM
Părintele Arsenie Boca - Tu fă bine şi aşteaptă răul

Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii (rudele) ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne? Deci, roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept, dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face, pentru că iertându-le toate, aşa urmezi Lui Iisus, aşa ţii împotriva firii, sau mai bine zis, mai presus de fire legea Lui Dumnezeu – a iubirii.

Cu toţi sunt fiii Lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.

Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial. Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune. Decât ceartă, mai bine pagubă. Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic. Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.

Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate. La mulţi le-a zis: "Nu plecaţi din ţară, că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici! Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele! Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame. Să vă pregătiţi pentru martiraj. În rugăciunea “Tatăl nostru”, “şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu. Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri. Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit. Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia. Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu. Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi. Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem."

Vizualizări: 3597 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: aşteaptă, bine, Părintele, arsenie, şi, , răul, Boca - Tu | Evaluare: 1.5/2

Alte articole

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc - Ce este postul?

Uite, vă dau sfat să citiți mereu cărți din Sfinții Părinți...

Să nu vorbești fără să gândești; și să nu dai drumul la cuvinte până nu le măsori!

Câte zile vei avea, să te fereşti a judeca şi a osândi!

Ultima zi a Părintelui Paisie Aghioritul la spital

Total comentarii : 0
avatar