În momentul în care copilul s-a născut din mamă, elementul primordial „MAMA”, Dumnezeu a pus un spectru cum sunt razele de soarelui, psihologul absolut, profesorul absolut, justiţiarul absolut, învăţătorul absolut…
Şi este cea mai mare greşeală şi cea mai mare prostie, să vii tu, să aduci antreprenori mamei, în educaţia unui copil.
„Nu, nu faci aşa, faci cum a spus sociologul!” sau „Aşa a spus psihiatrul!”

Dumneata să comanzi la tine în ogradă!

Fă tu plozi şi educă-i sociologic!

Doamna psiholoagă, fă plozi şi educă-i după psihologia ta!

Cine are copil, să-l crească!

Ăsta este proverbul romanesc!

În momentul în care te-ai asumat în calitate de părinte, îţi asumi educaţia copilului tău! S-ar schimba proverbul acela...

„Copiii sunt oglinda părinţilor!” Corect!

Unde dezastrul demonstrează incapacitate, acolo societatea ar trebui să fie cea care să responsabilizeze familia!

Dar nu este interesul!

Dacă nu ar fi delicvenţi, nu ar avea ce să facă şcolile de corecţie, căminele de copii de la stat, asistenţii maternali, angajaţii, cadrele şi administratorii acestor instituţii! Deci, este ceva lăsat în desfrâul liber al societăţii, ca să ce creeze aceste carenţe sau aceste putregaiuri ale societăţii care aduc folos şi milă!

„Vai, că este un copil sărac!”

Eşti sărac când nu ai picioare, eşti sărac când nu ai mâini, când eşti surd-mut, orb.. Deci, copilul care s-a născut integru şi sănătos, nu este sărac, este educabil şi recuperabil!

Elementul cu care trebuie să conducem destinul unei societăţi este prin credinţă şi prin har, în libertate de gândire şi voinţă! Când încercam să facem ortodocşi forţat, creştini forţat, sfinţi forţat, sau să educi pe cineva forţat, e o mare prostie!

Când nu ai ce dărui omului de lângă tine, fă o rugăciune pentru el.
Femeia nu este întreagă dacă îi lipseşte dragostea.
 

„Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre ca pe voi înşivă!”
Sfântului Apostol Pavel – învăţăturii sănătoase: "În căsnicie, dragostea este necesară, motivul este însăşi firea femeii, rod al dragostei (a fost făcută din coasta lui Adam, iar coasta e lângă inimă), nu este întreagă dacă îi lipseşte dragostea. Femeia însăşi izvorăşte iubire din maternitatea ei, pe bună dreptate cerând, la rândul ei, să fie iubită, de vreme ce, din fire şi prin însăşi poziţia sa (de soţie şi de mamă), iubeşte. Reamintesc bărbaţilor, „trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe”, (1Pt. 3,7).
Dragostea faţă de soţie este cu totul îndreptăţită, deoarece singura persoană care fără îndoială va rămâne de partea sa, a bărbatului, este soţia, toate celelalte persoane din jur vor dispărea încet-încet, dar căsătoria soţilor evlavioşi va continua în veşnicie.