Dintre faptele bune, unele sunt trupeşti, precum înfrânarea, postirea, privegherea, plecarea genunchilor, lucrul mâinilor şi oricare altă pătimire a trupului. Acestea se mai numesc şi unelte ale faptelor bune, căci duc pe om la faptele bune sufleteşti şi adevărate, la smerenie şi la nepătimire, atunci când nu se vor face cu făţărnicie şi pentru slava oamenilor, ci întru credinţă şi numai pentru Dumnezeu.
Faptele bune sufleteşti sunt cele care formează pereţii casei duhovniceşti. Din acestea se nasc toate celelalte fapte bune sufleteşti, adică: credinţa, dragostea, nădejdea, rugăciunea, smerenia, cunoştinţa dumnezeiască, veselia duhovnicească, mulţumirea, neiubirea de argint şi celelalte.
Când din neputinţă, datorită bătrâneţii, sau din altă întîmplare şi nevoie, cineva este împiedicat şi nu poate face faptele bune trupeşti, va lua iertare de la Dumnezeu, Cel ce ştie pricinile care ne împiedică să le lucrăm.
Faptele bune sufleteşti, însă, de nu le vom face, nu avem nici o iertare şi scuză, deoarece aceste fapte bune nu sunt supuse diferitelor pricini, ca cele trupeşti; ci, cel care voieşte, poate să le lucreze în orice fel de neputinţă şi nevoie ar fi, căci se lucrează numai cu mintea şi cu inima.
De pildă, dacă cineva nu poate posti din pricina neputinţei, bătrâneţii sau a bolii, este bine ca măcar să se roage cu mintea şi cu buzele, şi să mulţumească Lui Dumnezeu pentru boala şi neputinţa sa. Cuviosul loan Carpatiul, alegorisind cuvântul Evangheliei: "Când vă vor izgoni pe voi dintr-o cetate, fugiţi în cealaltă." (Matei 10, 23), zice: "De ne vor izgoni gândurile neputinţei din cetatea postirii, să fugim în cealaltă, adică în a rugăciunii şi a mulţumirii. De nu putem lucra faptele bune trupeşti, măcar să ne întristăm cu inima pentru că nu le-am putut lucra.”
Astfel, împlinim lucrul acelora, precum spune şi Sfântul Isaac Sirul: "Inima plină de întristare, din pricina neputinţei şi stricăciunii pentru lucrarea faptelor bune, ține locul tuturor lucrurilor trupești; căci faptele trupului fără socoteala minții sunt ca un trup fără suflet.”

Arhimandrit Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992, pp. 220-221