*De câte feluri este suferința în lume?
De două feluri: suferință materială (trupească) și suferință morală, adică suferință precum: mustrarea de conștiință, întristarea, deznădejdea, îndoiala, mânia, ura etc. Suferințele omenești se pot împărți încă în două părți: unele spre îndreptarea și lămurirea celor buni și altele spre pedeapsa și arvunirea osândei veșnice a celor răi

Pentru ce este atâta suferință pe pământ? 
Zice dreptul Iov: "Omul este născut pentru suferință" (Iov. 5, 7) Iar Sfântul Pavel zice că toată făptura este în suferință ( Rom. 8, 21) Suferințele din lume sunt urmări ale păcatului (Iov 4, 8  ; Ps. 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ier. 4, 18) Suferințele sunt pedepse pentru păcate (Lev. 26, 24-28; II Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferințele cu răbdare și muțumire, ne vom aduce mare folos duhovnicesc spre mântuirea sufletului. În general, vedem că, cu cât se înmulțesc păcatele și răutățile în lume, cu atât se înmulțesc suferințele, adică foametea, cutremurele, războaiele, bolile de tot felul și moarte. Grijă noastră, a credincioșilor, este să părăsim păcatele, să ne împăcăm mereu cu Dumnezeu și să avem frică de Dumnezeu, smerenie și răbdare, și atunci toate suferințele noastre se vor împuțina și ne vor fi de mare folos spre mântuire. 
 

Suferința este o arvură a muncilor veșnice sau o ispășire a păcatelor? Care este rațiunea și scopul suferinței? 
Scopul suferinței pentru creștini este unul singur: ispășirea păcatelor pe pământ prin tot felul de boli, necazuri și dureri, spre curățirea și mântuirea sufletului. Pentru cei răi, care nu voiesc să se îndrepteze, să se pocăiască, suferința de pe pământ rămâne ca o arvună a suferințelor celor veșnice. Iar pentru cei ce primesc suferința cu răbdare și cu mulțumire de la Dumnezeu și se întorc la pocăință, suferința, de orice fel ar fi, este cea mai bună cale de îndreptare și ispășire a păcatelor, izbăvindu-i prin aceasta de chinurile cele veșnice. 
Noi vedem că cei care suferă mai mult pe pământ, sunt mai împăcați cu conștiința, mai buni, mai smeriți, mai tari în ispite, mai aproape de Dumnezeu și se mântuiesc mai ușor, precum dreptul Iov, săracul Lazăr, Sfinții Apostoli, mucenicii, cuvioșii și atâția alții. Iar cei ce trăiesc bine, au sănătate, au averii și tot ce doresc pe pământ, sunt de obicei slabi în credință, nemilostivi, tirani, lacomi, egoiști, se tem de moarte și mor în păcate grele, spre osândă veșnică. 
Suferința ne este rânduită de sus spre mântuire, spre ispitire, spre iertarea păcatelor și spre creștere duhovnicească, numai dacă o primim cu mulțumire, ca din mâna Lui Dumnezeu, precum spune și proorocul David: "Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat" (Ps. 22, 5). Deci, toiagul și varga suferinței, pe cei buni și credincioși îi mângâie, îi sporește în fapte bune, îi curățește de păcate și-i învrednicește de mai mare cunună și răsplată în cer. Iar pentru cei răi, toiagul suferinței este chemarea la pocăință, este pedeapsă peste pedeapsă și frâu în gură, pentru că nu voiesc să se apropie de Domnul (Ps. 31, 10)." 

(Extras din "Ne vorbește Părintele Cleopa", vol. 4)

*Ești acasă, ești pe drum, ești în camera ta, ești la lucru, ești la câmp... oriunde, tu înalță mintea către Dumnezeu! Când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte, și când venim de la treabă, iar; și când ne odihnim, iar. Și când ne sculăm din somn, prima simțire, primul cuvânt acesta să fie: "Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!", "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului..." și celelalte...