Doi fraţi de-o mamă, călugări, veniţi la mănăstire, au trăit în pustie 30-40 de ani şi nu s-au sfădit niciodată. Se duceau dracii la satana şi ziceau: “Sunt doi călugări şi au dragoste mare şi sinceritate şi iubire între ei şi nu putem să-i facem să se sfădească...” 

Dar un drac mai mare zice: “Eu îi fac să se bată!”  

Era unul dintre aceia meşteri, că şi ei sunt şi proşti şi mai deştepţi – soldaţi, căpitani, generali, de tot felul. Când stăteau fraţii amândoi la rugăciune, liniştiţi, în chilia lor, apare dracul. La unul s-a arătat porumbel şi la unul s-a arătat cioară.
Cel care a văzut cioară, a zis: “Măi frate, uite o cioară! „Măi, dar tu nu vezi că-i porumbel?“ “Măi, dar tu eşti chior, nu vezi că-i cioară?”

De când erau ei, nu-și vorbiseră aşa: “Tu eşti chior! Nu vezi că-i porumbel?” şi-i dă o palmă celuilalt. Atunci acela s-a cutremurat, și-a zis: “Iartă-mă, frate!” 
Iar când a zis “Iartă-mă”, n-au mai văzut nici cioara, nici porumbelul. Era dracul! Atunci au cunoscut că sunt ispitiți și batjocoriţi de diavol. 
Şi degeaba i-a făcut să se bată, că au cerut iertare unul de la altul. Au cerut iertare şi s-au împăcat, și tot ei au rămas mai mari decât dracul. Dracul niciodată nu zice “Iartă-mă!” Fiindcă nu se poate smeri.
 

(Părintele Ilie Cleopa)