12:32 PM
Părintele Cleopa - O frumoasă istorioară despre credința lucrătoare

Acum, după ce-am vorbit de felul credințelor: dreaptă și lucrătoare, credința păgână, credința eretică, credința bigotă - adică bolnavă - și la urmă despre credința fanatică, am să vă vorbesc despre dovada unei credințe lucrătoare: 
 

Era în Constantinopol un argintar care făcea ceasuri, inele, brățări și lucruri la Sfânta Biserică: potire, Evanghelii, discuri, vase pentru Sfânta Masă, orice. Și era foarte credincios. El avea o vorbă: „Mare-I Dumnezeu!”

Dar femeia lui îl ocăra că prea des zicea așa. El, la orice cuvânt, zicea: „Mare-I Dumnezeu!”

Unul dacă îi spunea ceva, el zicea: „Da, măi creștine, că mare-I Dumnezeu!”

Altul îi spunea că o să pățească ceva, el zicea: „Nu-i nimic, că mare-I Dumnezeu!”

Unul îl lăuda, iar el zicea: „Mare-I Dumnezeu!”

Altul îl ocăra, iar el zicea: „Nu-i nimic, că mare-I Dumnezeu!”

Atât de des zicea cuvântul acesta, încât toți ziceau: „Hai la argintarul acela care zice că mare-I Dumnezeu”. Și veneau foarte mulți la el. 
„Frate, să-mi faci un inel”. „Fac, frate, că mare-I Dumnezeu!” „Îmi spoiești un potir?” „Spoiesc, că mare-I Dumnezeu” „Ai să-mi îmbraci o Evanghelie?”, „Îmbrac, că mare-I Dumnezeu!”; „Îmi faci o brățară?”, „Fac, frate, că mare-I Dumnezeu!” 

 

A auzit și împăratul Leon cel înțelept - că era pe timpul lui - că este un argintar care la tot cuvântul zice: „Mare-I Dumnezeu”. Și a zis: „Am să-l ispitesc eu, să vedem dacă zice din credință sau s-a obișnuit să zică așa!”

Împăratul s-a deghizat, s-a îmbrăcat civil și s-a dus la acest argintar cu un inel foarte scump. La inel avea o piatră, care se cheamă „piatra ostrelului”, cea mai scumpă piatră, care foarte greu se găsește. Este un peștișor mititel care stă lipit pe fundul oceanului și are un singur ochi în spate. 
Cât de greu se găsește acest peștișor! Dar în el se găsește această piatră numită „ostrel”. Cât îl caută scafandrii și marinarii!

„Măi, dacă găsim o piatră de ostrel, cumpărăm atâtea palate!” Atât este de scumpă. Ei, un împărat merita să aibă o piatră de ostrel. De unde o fi primit-o el moștenire! Și piatra era mărișoară și pusă la inel. 
Se duce împăratul deghizat la acest argintar:  
- Bună ziua, meștere!  
- Bună ziua, frate, că mare-I Dumnezeu!  
- Poți să-mi repari un inel?  
- Repar, domnule, că mare-I Dumnezeu! Unde-i inelul?  
- Uite, este împachetat aici!  
- Pune-l acolo, domnule, pe raft, că mai sunt niște inele!  
- Bagă de seamă, că inelul meu are o piatră scumpă! 
Dar împăratul luase piatra.  
- Lasă-l, domnule, că mare-I Dumnezeu! Pune-l în cutia aceea! 
Nici nu s-a uitat la el, că era foarte ocupat.  
- Măi, dar ia seama, să nu lipsească piatra mea! Am o piatră scumpă. 
Dar nu i-a spus ce fel de piatră are.  
- Frate, nu lipsește, că mare-I Dumnezeu!  
- Când să vin? Când este gata inelul?  
- Să vii după opt zile! Că mai am de lucru niște Sfinte Vase și am să curăț și inelele acelea, că sunt mai multe adunate.  
- Dar atunci este gata?  
- Gata, domnule, că mare-I Dumnezeu!  
- Bună ziua!  
- Bună ziua, că mare-I Dumnezeu! 
Dar împăratul luase piatra de la inel și, cum Constrantinopolul era pe malul mării, a aruncat piatra în mare. Ce-a zis: „O pierd! Dar să vedem, aceluia care zice că mare-I Dumnezeu, i-o scoate Dumnezeu din mare?” Și a azvârlit-o în mare. 

 

După opt zile vine la dânsul împăratul, tot deghizat.  
- Mă cunoști, frate?  
- Te cunosc, domnule, că mare-I Dumnezeu! Mi-ai dat un inel la reparat.  
- Dar l-ai reparat?  
- Da!  
- Dar piatra o mai are?  
- Domnule, zice argintarul, eu am reparat inelul, dar n-am găsit piatră la el!  
- Oho! Tu știi cu cine vorbești? Eu sunt împăratul Leon! Și-a dat la o parte hainele și îi arată insignele împărătești.  
- Și ce dacă ești împaratul?  
- Dacă nu-mi dai piatra, capul jos!  
- Nu-i nimica, măria ta, că mare-I Dumnezeu!  
- Nu că mare-I Dumnezeu! Ți-arăt eu ție cât este de mare! Dacă nu-mi pui piatra la inel în trei zile, te execut.  
- Măria ta, dacă mă lași trei zile, mare-I Dumnezeu, cred că ți-o pun!  
- Dar de unde să pui tu o piartă ca aceea? Te văd eu! Uite, ai trei zile în care să pui înapoi piatra... 
Dar femeia a început a plânge:  
- Vai de mine, ai pierdut piatra de la inelul împăratului!  
- Măi, femeie, taci din gură, că mare-I Dumnezeu!  
- Măi, omule, zice ea, păi împăratul peste trei zile îți taie capul! Dar îmi va tăia și mie capul și la toți! Auzi că a avut o piatră scumpă, de ostrel.  
- Femeie, taci din gură, că mare-I Dumnezeu!  
- Ia uite-l, măi, ce spune! 
Și a început a-l ocărî, dar el avea credință în Dumnezeu. Femeia fiind amărâtă în ziua aceea, s-a dus și ea la piață să cumpere niște pește și se gândea: „Vai de mine. De-acum îi taie capul! Dacă a fost împăratul! Și auzi ce piatră scumpă a avut?” Copiii tot la fel ziceau:  
- Vai de noi, tăticule!  
- Măi băieți, mare-I Dumnezeu! Vedeți-vă de treabă. 
Când vine femeia acasă - avea pești mari, a cumpărat din piață - și când junghie primul pește, în stomacul lui găsește o pietricică, dar ea nu cunoștea. Frumoasă, foarte tare strălucea.  
- Ia vezi, măi bărbate, ce-i asta? Când am tăiat peștele am găsit-o aici. 
Se uită el la ea.  
- Ei, femeie, asta-i piatra de la inelul împăratului! Ți-am spus eu că mare-I Dumnezeu?!? 
- Ce vorbești?  
- Ia să ți-o spăl eu acuma. Și când o pus-o, s-a potrivit de minune. Ehei, lasă că i-o curăț eu bine și i-o pun! Taci din gură! Vezi că-I mare Dumnezeu? 
El ia inelul, îl curăță bine, curăță piatra și i-o pune la loc. Împăratul vine la trei zile, de data asta îmbrăcat în uniformă.  
- Mă cunoști?  
- Te cunosc, măria ta, că mare-I Dumnezeu!  
- Gata-i inelul?  
- Gata, măria ta, că mare-I Dumnezeu!  
- Piatra ai pus-o?  
- Am pus-o, măria ta, că mare-I Dumnezeu!  
- Te văd eu cât Îi de mare! Adu inelul încoace! 
Vine împăratul și când se uită la inel, se uită bine, îl întoarce pe toate fețele și zice:  
- Măi omule, dacă piatra asta am scos-o eu de aici și am aruncat-o în mare și o văd aici înapoi, cu adevărat zic și eu că mare-I Dumnezeu! Cum ai găsit-o? Cine ți-a adus-o? Unde s-a putut găsi o piatră de asta, cât o împărăție de scumpă?  
- Măria ta, mare-I Dumnezeu! Uite, femeia a adus pește de la piață și a găsit-o în stomacul unui pește. 
Atunci împăratul a zis:  
- De azi înainte ești sfetnicul meu și te țin lângă mine toată viața, că am cunoscut că tu nu zici „Mare-I Dumnezeu” numai din gură. Tu, când zici cuvântul acesta, îl zici din adâncul inimii și ai credință cu adevărat lucrătoare în Dumnezeu, credință statornică și neclintită în puterea Lui Dumnezeu. Tu ai o credință așa de tare, încât la toate reușești, că Dumnezeu este cu tine, că tu nu zici cu limba, ci crezi din inimă. Ești adevărat credincios. 
Din ziua aceea l-a luat sfetnic la palat. Și așa, pe acel argintar, cu credința lui că „Mare-I Dumnezeu”, l-a făcut Dumnezeu mare pe pământ și sigur că și în cer, după moartea lui. "

(Extras din "Ne vorbește Părintele Cleopa", vol. 3)

Vizualizări: 19613 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Părintele, despre, credința, istorioară, lucrătoare, Cleopa - O, frumoasă | Evaluare: 3.5/13

Alte articole

De ce mă rog când mă pun în genunchi prima dată?

Câte zile vei avea, să te fereşti a judeca şi a osândi!

De ce atâta grabă să le faci pe toate astăzi?!?

Haideţi, copii ai Lui Dumnezeu, veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos!

Uite, vă dau sfat să citiți mereu cărți din Sfinții Părinți...

Total comentarii : 0
avatar