Mamele au fost şi rămân creştinele care au contribuit la realizarea sfinţilor, savanţilor, a oamenilor de creaţie. Ele sunt cele care au umplut bisericile, au umplut mănăstirile cu feciori, cu preoţi care slujesc neîncetat Liturghia în bi­sericile şi mănăstirile noastre. Ele sunt cele care au ostenit zi şi noapte, la pieptul lor au ţinut copiii, acolo i-au întors cu ochii spre Maica Domnului în rugă­ciune, i-au îndum­nezeit şi i-au crescut în duhul acesta ortodox, aşa după cum şi Creştinismul nostru se naşte în peştera Be­tleemului, în sfânta familie a Fecioarei Maria şi a dreptu­lui Iosif. Ele, mamele, duc mai departe toată fru­mu­seţea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru.

În viaţa de familie a mea, din zona asta a munţilor, ca de obicei, mamele joacă rolul cel mai important. Părinţii, fraţii sunt plecaţi mai mult în dreapta, în stânga; ei sunt pe terenul de luptă. Iar mamele sunt acelea care se ostenesc cu naşterea, cu creşterea, cu formarea caracterelor şi cu in­fluenţa şi viaţa spirituală pe care o are ea.

Poporul nostru este foarte golit de copilaşi, nu avem mame, nu avem urmaşi. Să facem ceva câtuşi de puţin să aducem un număr de creştini curaţi pe care să-i dăm şcolii, să-i dăm societăţii româneşti.

La noi lipseşte o cultură teologică profundă. Mamele ar trebui de mici să le pună în braţe copiilor lor cărţi de rugăciune, povestiri cu sfinți, cateheze şi mai departe cărţi teologice, învăţăturile Sfinţilor, dintre care unele sunt accesibile tuturor, cum e Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.

Educaţia mamei în duhul credinţei şi al dragostei de neam face mai mult decât instrucţia unei armate. Mamele au fost unii dintre cei mai puternici eroi ai acestei naţii.

Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Lucrurile mai stau şi altfel în viaţa creştină. Familia, Biserica şi şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare…. Răul copilului nu este în nimeni altcineva decât în noi înşine, în felul în care ştim să ne apărăm drepturile şi cum ştim să ne sacrificăm pentru ele.

Ele, mamele, duc mai departe toată fru­mu­seţea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru.

Sărăcia aceasta este şi o încurajare a uciderii în masă, prin avorturi. Vin oameni şi îmi spun că nu au cu ce să crească pruncii, şi de ce să îi mai facă? Până şi ultima ţărancă de la sat vine şi îmi spune: „Nu am cu ce să îl cresc. Îl dau afară!” Păi femeia de la ţară, de bine, de rău, are acolo o bucată de pământ, o cană de făină. Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul. Doar familiile cu copii mulţi vor rezista. Dum­nezeu, mai devreme sau mai târziu, va răspunde nevoilor acestor familii şi chiar din copiii aceia crescuţi în sărăcie, mai târziu poate veni ajutorul. Dar noi vrem acum imediat să ne dea Dumnezeu bani şi belşug. Nu, Dumnezeu ştie când şi de ce îngăduie aşa. Aceste familii şi mame eroine duc greutăţile ţării…

(Fragment preluat din „Ne vorbește Părintele Justin”)