Un alt subiect care l-a preocupat pe Părintele Paisie Aghioritul a fost cel al calendarului. Suferea din picina schismei făcute în Biserică și se ruga pentru îndreptarea situației. Se mâhnea pentru fomarea grupărilor vechilor calendariști care sunt rupte ca mlădițele din Vie si nu au comuniune cu Patriarhiile Ortodoxe si Bisericile Ιocale. Câteva din astfel de grupări, din Atena și Tesalonic s-au unit la îndemnul lui cu Biserica, păstrând însă calendarul vechi. 
Starețul spunea: „Bine ar fi fost să nu fi existat această diferență de calendar, dar aceasta nu este o chestiune de credință."
 lar atunci când i se  spunea că noul calendar a fost făcut de Papa, răspundea:
„Noul calendar a fost făcut de Papa, iar cel vechi de un închinător la idoli", referindu-se la luliu Cezar. Pentru a înțelege mai bine poziția Starețului în problema calendarului, vom da în continuare următoarea mărturie:
 

Un grec ortodox trăia în America împreună cu familia sa de mai mulți ani. Avea, însă, o problema serioasă. El era stilist, iar femeia și copiii lui țineau noul calendar.

„Nu putem să facem nici măcar o singură sărbătoare împreună..." - spunea el.

"Ei prăznuiau Crăciunul, eu prăznuiam pe Sfântul Spiridon. Când eu aveam Crăciunul, ei prăznuiau pe Sfântul loan. Şi aceasta nu-i nimic. Lucrul cel mai rău era să știi că noii calendarişti sunt, aşa cum ne învățau, eretici și se vor duce in iad. 
Oare este puțin lucru să auzi mereu că femeia și copiii tăi și-au trădat credința, s-au dus cu Papa, că Tainele lor nu au har şi altele? Ore întregi discutam cu soția mea, dar nu ajungeam la o înțelegere. Ca să spun adevărul, ceva nu-mi plăcea nici la stilişti. Mai ales atunci când veneau nişte episcopi și ne vorbeau. Nu o făceau cu dragoste și durere pentru înşelații (aşa cum îi considerau) neo- calendariști, ci dimpotrivă, aveau o ură față de ei, și se bucurau atunci când spuneau că se vor duce in iad. Erau foarte fanatici. Când se termina omilia lor, simțeam o tulburare inlăuntrul meu, dar nici nu mă hotăram să plec de la ei. Îmi venea să plesnesc! Cu siguranță că aş fi pățit ceva din pricina supărării, dacă nu l-aş fi intâlnit pe Părintele Paisie.
Într-una din călătoriile mele în Grecia i-am spus problema mea vărului meu loan. Acela mi-a vorbit despre un oarecare staret Paisie. Şi astfel am hotărât să merg în Sfântul Munte să îl întâlnesc.  Am ajuns la Panaguda. Starețul ne-a tratat cu o față zâmbitoare și ne-a pus să stăm lângă el. Mă pierdusem. Se purta cu noi de parcă mă cunoștea de multa vreme, de parcă ar ști totul despre mine.
 - Cum te descurci cu maşinile acelea în America? au fost primele lui cuvinte. 
Eu mă zăpăcisem cu totul. Am uitat să spun că serviciul meu era la o parcare și, firește, numai cu maşinile mă ocupam.
- Mă descurc bine;  au fost singurele cuvinte pe care le-am putut şopti, privindu-l ca un pierdut. 
- Câte biserici sunt acolo unde locuiești? 
- Patru, am răspuns; și un al doilea val de surpriză m-a cuprins. 
- Pe calendarul vechi sau pe cel nou? a fost al treilea trăsnet în loc să-mi mărească buimăceala, mai degrabă m-a familiarizat cu harisma Starețului, m-a făcut să "aterizez", ca să zic aşa. Două pe vechi și două pe nou, i-am răspuns. 
- Tu unde mergi?
-  Eu la cea pe vechi, iar femeia mea la cea pe nou.
-   Ascultă! Să mergi și tu acolo unde merge și femeia ta. 
Și se pregătea să-mi dea explicații. Dar pentru mine subiectul se încheiase. Nu mai era nevoie de explicații și argumente. Ceva inexplicabil, ceva dumnezeiesc s-a întâmplat înlăuntrul meu. Mi s-a ridicat o greutate de pe suflet. Toate argumentele, toate amenințările și afurisirile adresate celor ce țineau calendarul nou, care ani de zile le auzisem, s-au risipit. Am simțit harul Lui Dumnezeu care, prin Sfântul Său acționa asupra mea și mă inunda cu o pace pe care o căutam de ani de zile. lar starea pe care o trăiam mi se întipărise pe față. Ceea ce-mi aduc aminte este că acest lucru l-a făcut pe Stareț să se oprească pentru puțin. După aceea, însă, a continuat cu câteva explicații. Poate pentru a le spune altora sau poate să le folosesc eu în vreme de ispită, după ce va trece acea stare cerească în care mă aflam. 
 

- Noi, aici, în Sfântul Munte, tot pe calendarul vechi ținem, dar este alt caz. Suntem uniți cu Biserica, cu toate patriarhiile, și cu cele care țin calendarul nou și cu cele care îl țin pe cel vechi. Recunoaștem Tainele lor, iar ei pe ale noastre. Preoții lor împreună-liturghisesc cu preoții noștri. În timp ce aceia, sărmanii, s-au rupt. Cei mai mulți dintre ei au și evlavie și acrivie și nevoință și râvnă pentru Dumnezeu. Numai că această râvnă a lor este fără discernământ, «nu întru cunoștință". Unii s-au abătut din simplitate, alții din neștiință, iar alții din egoism. Au considerat cele treisprezece zile o chestiune dogmatică și pe noi înşelați și au plecat din Biserică. Nu au comuniune nici cu patriarhiile, nici cu Bisericile care țin calendarul nou, dar nici cu patriarhiile și Bisericile care țin calendarul vechi, pentru că chipurile, s-au spurcat din pricina comuniunii cu cei ce țin calendarul nou. Şi nu numai aceasta. Puținii care au rămas, nu știu în câte părți s-au împărțit și se împart mereu anatematizându-se, afurisindu-se și caterisindu-se între ele. Nu știi cât m-a durut și cât m-am rugat pentru acest subiect. Trebuie să-i iubim și să-i compătimim, iar nu să-i judecăm. Şi cel mai mult să ne rugăm pentru ei ca să-i lumineze Dumnezeu. lar dacă se va întâmpla vreodată să ne ceară cineva ajutor cu bună intenție, să-l ajutăm cu vreun cuvânt." 
După mai mult de cinci ani de la adormirea Starețului, domnul H. a venit la „Panaguda" să-i mulțumească pentru că de atunci a aflat mântuirea duhovnicească și liniștea familială. Atunci ne-a povestit cu lacrimi în ochi cele de mai sus.