Într-o zi, un tânăr a urcat pe munte, unde a întâlnit o pustnică care medita în tăcere, și a întrebat-o: 
- Ce faci aici, în pustietate, singură?
 La care ea a răspuns:
- Muncesc. Am mult de muncă!
- Cum poți avea atât de muncă? Văd că nu faci nimic pe aici...
Femeia îl privi și îi răspunse:
-Trebuie să antrenez doi șoimi și doi vulturi, să liniștesc doi iepuri, să disciplinez un șarpe, să motivez un măgar și să îmblânzesc un leu.
- Și unde sunt toate animalele de care îmi vorbești, căci nu le văd?!? 
- Sunt înăuntrul meu, a răspuns femeia: șoimii se aruncă peste tot ce mi se arată, bine sau rău, trebuie să-i antrenez să vadă numai lucruri bune. Ei sunt ochii mei.
Cei  doi vulturi cu ghearele lor rănesc și distrug tot ce ating, trebuie să îi învăț să nu rănească. Ei sunt mâinile mele.
Iepurii vor să meargă unde își doresc și nu vor să se confrunte cu situații dificile, trebuie să îi învăț să fie liniștiți, chiar dacă există suferință sau poticnire. Sunt picioarele mele.
Măgarul este întotdeauna obosit, încăpățânat, nu vrea să-și poarte sarcina de multe ori. Este corpul meu.
Cel mai dificil de îmblânzit este șarpele. Deși este închis într-o cușcă, este întotdeauna gata să muște și să otrăvească pe oricine din apropiere. Trebuie să îl disciplinez cel mai mult. Este limba mea.
Am și un leu. Oh... cât de mândru! Degeaba crede că este regele. Trebuie să-l îmblânzesc. Este ego-ul meu.
- Cum vezi, prietene... am mult de lucru!!!