Omul crede că şi-a ales partenerul greşit şi de asta nu e fericit. Problema nu este acel partener, ci raportarea greşită la viaţă.                                  
Să reţineţi că una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea. Ni se inoculează această minciună prin literatură, presă, filme, încă de când suntem copii. Ni se spune că nu putem fi fericiţi decât dacă ne găsim jumătatea. Este o minciună care datează cam din perioada romanticilor, când omul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi caută să pună pe piedestalul pe care stătuse Dumnezeu un alt om, persoana iubită.  Pentru că fiecare om e chip al Lui Dumnezeu, nu jumătate de chip. Şi nu relaţia mea cu alt om mă împlineşte, ci relaţia cu Dumnezeu. Dacă stau mereu în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, simt adevărul celor spuse de Mântuitorul: „Împăraţia Cerurilor este înlăuntrul vostru”. Simt pace, bucurie, mângâiere, echilibru. Abia atunci relaţia mea cu alţi oameni poate deveni relaxată, neposesivă, iar gelozia, controlul, invidia şi toate celelalte care ne chinuie cad de la sine.

Doi oameni care trăiesc în Dumnezeu nu pot avea decât o relaţie foarte bună. Altminteri, eu n-am fericirea şi o aştept de la celălalt şi el o aşteaptă de la mine. De aici vin atâtea dezămăgiri, nefericiri şi drame. Omul crede că şi-a ales partenerul greşit şi de asta nu e fericit. Îşi caută alt partener şi, după un timp, simte acelaşi gol şi aceeaşi neîmplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea greşită la viaţă, că tu crezi că există o jumătate cu care poţi să formezi un întreg. Noi, de fapt, ne avem rădăcinile în Dumnezeu, nu în alt om, iar seva, puterea noastră de viaţă vine de la Dumnezeu şi nu de la om. E clar atunci că împlinirea nu poate să fie decât în El. Nu de la alt om trebuie să aştept fericirea, ci de la Dumnezeu. Dacă am acea împlinire profundă în Dumnezeu, pot să am şi împlinirea familială, socială… Şi mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimbă numai dacă vrea. Mulţi sunt nefericiţi pentru că încearcă să-şi schimbe „jumătatea”. Femeile, de exemplu, ştiu că bărbaţii cu care se căsătoresc au anumite defecte, vicii, neîmpliniri. Dar se însoţesc cu ei, sperând să-i schimbe. Când iubeşti pe cineva, nu te căzni să-l schimbi, căci nu vei putea! Roagă-te pentru el, dă-i un sfat, o carte, şi mai departe rămâne lupta lui cu el înşuşi. Eu pot să-ţi pun în farfurie, dar nu pot să mănânc în locul tau, îţi arăt drumul, dar nu pot să merg în locul tău.

Părintele Ghelasie de la Frasinei spunea că nu conteaza atât duhovnicul, cât râvna ucenicului. Duhovnicul poate să fie un om sfânt, dar dacă tu n-ai pic de râvnă, sămânţa ta rămâne tot neîncolţită. Tu însuţi trebuie să pui sămânţa în pământ, să o îngrijeşti, să fii grădinarul propriei tale vieţi.

Problema nu e să-i schimbi pe alţii, ci să te schimbi pe tine. Odată ce vom face asta mai mulţi, se schimbă şi lumea din jurul nostru."

(Pr. Dan Popovici)